Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova-C. S. Nicolăescu-Plopșor al Academiei Române organizează, în perioada 19-21 noiembrie 2025, Conferința anuală ISTORIE, CULTURĂ, CIVILIZAȚIE. DE LA SPAȚIUL OLTENESC LA ORIZONTUL EUROPEAN. Evenimentul, aflat la cea de-a VI-a ediție, se va desfășura în parteneriat cu: Universitatea din Craiova, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Consiliul Județean Dolj și Centrul de Studii și Cercetări de Drept Privat „Ion Dogaru”. Comitetul științific este girat de personalități din cadrul Academiei Române și al sistemului universitar craiovean, fiind coordonat de acad. Victor Spinei și acad. Dorina-Elena Rusu.
Conferința face parte dintr-o serie amplă de inițiative științifice derulate de institutul craiovean care urmăresc promovarea cercetării fundamentale, consolidarea colaborării între instituiții și dezvoltarea unei perspective moderne asupra patrimoniului istoric și cultural românesc. Prin aceste acțiuni, institutul își reafirmă rolul de platformă de exprimare a ideilor și opiniilor cercetătorilor, contribuind la consolidarea identității naționale și la adaptarea valorilor culturale la provocările globalizării. Însăși prin tema stabilită se subliniază importanța valorificării patrimoniului național în raport cu dinamica europeană actuală.
Organizat în format hibrid, evenimentul reunește cercetători, cadre universitare, muzeografi de la mai multe instituții de profil din București, Timișoara, Craiova, Constanța, Târgu-Jiu ș.a.
Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 19 noiembrie 2025, începând cu ora 10:00, în sala „Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” Dolj. Sesiunea de comunicări în plen va fi moderată de prof. univ. dr. Sevastian Cercel, directorul Institutului craiovean, și prof. univ. dr. Elena Pîrvu. Începând cu ora 12:30 va fi prezentată lucrarea: Iustina Nica, Arhivele Olteniei (1981-2024) Bibliografie, Craiova, Editura Universitaria, București, Editura Pro Universitaria, 2025.
Detalii despre Conferință se găsesc pe site-ul Institului: https://icsu.ro.
cercet. șt. III, dr. Anca Ceaușescu
Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova – C. S. Nicolăescu-Plopșor, al Academiei Române
















