Război în Ucraina: Parisul nu exclude ca rachetele să fie ucrainiene

0
473

Parisul a cerut „cea mai mare prudenţă” în privinţa rachetelor căzute în Polonia, unde au făcut doi morţi. La rândul său preşedintele american Joe Biden a considerat improbabil ca rachetele să fi fost lansate de armata rusă. Polonia, membru NATO, a evocat că o rachetă de fabricaţie rusă i-a afectat teritoriul, iar Kievul a pus în cauză Moscova. Atmosferă neliniştitoare, peste tot, în Europa. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, n-a reacţionat imediat, dar în mai multe rânduri avertizase Rusia că nu va tolera lovituri pe teritoriul ţărilor membre. Polonia dispune de două baterii anti-rachetă Patriot puse la dispoziţie de armata americană şi în plus de alte 7 baterii cumpărate în 2016. O reuniune specială dedicată acestui atac şi războiului din Ucraina a avut loc în această dimineaţă în cadrul G20 din Bali. Polonia a decis ridicarea nivelului de alertă în mai multe unităţi militare, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului. Moscova a calificat drept provocare intenţionată, informaţia potrivit căreia rachete ruseşti au lovit teritoriul polonez marţi 15 noiembrie a.c., lângă localitatea de frontieră Przewodow. Ministerul rus al Apărării a denunţat dorinţa creării unei escalade de război. Evaluări preliminare sugerează că racheta a fost trasă de forţele ucrainiene, asupra unei rachete ruseşti, în cadrul operaţiunilor de salvare a infrastructurii electrice.