O poveste neconvingătoare: cazul Mircea Geoană

Oricât de mult au dorit Victor Ponta, liderul social-democraţilor, şi mai noii săi sfetnici de taină, senatorul Dan Şova şi secretarul general al partidului, Liviu Dragnea, să ambaleze, cum le convine, „cazul Mircea Geoană”, mare lucru n-au reuşit. Argumentele lor fragile rămân asfixiate de o logică peltică, îndoielnică, încât, mai de grabă, ar putea conta eventuale dezagreabile demascări punctuale care nu s-au făcut, din anumite raţiuni, decât cele care s-au spus. Se respiră într-o atmosferă de suspiciune difuză. Practic, senatorul de Dolj Mircea Geoană, încă preşedintele Senatului, se află în buza excluderii din partid, dacă, săptămâna viitoare, Comitetul Executiv va decide această aberantă sancţiune maximă. Şi atunci, în baza regulamentului de organizare şi funcţionare a Senatului, rămas fără sprijin politic, funcţia de preşedinte al Senatului va fi vacantată. Luni, pe unul din posturile de televiziune (B1Tv), fiindcă s-a plimbat pe la toate, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, cu emfază, că opoziţia ar fi dat „şah” puterii prin acţiunea împotriva lui Geoană. Mai degrabă şi-a dat „şah” sieşi, dar asta este o altă discuţie. Sigur că şi Mircea Geoană a săvârşit, de-a lungul timpului, erori strategice nu puţine, fiind catastrofal consiliat. Dar, în funcţia de preşedinte al Senatului, era realmente inofensiv pentru actuala conducere a USL, care s-a legat la cap fără s-o doară, cu o problemă nu uşor de gestionat şi deloc lipsită de consecinţe, momentan greu comensurabile. Mircea Geoană este fostul lider al social-democraţilor, fostul şef al diplomaţiei româneşti şi fostul ambasador al României la Washington, unde a fost gratulat cu titlul oficial de cel mai bun ambasador european în SUA. Absolvent al L’Ecole Nationale d’Administration, diplomat de carieră, cu evidente reflexe de stânga şi multe cunoştinţe în peisajul politic european, Mircea Geoană este privit dintr-o dată ca un paria. Consternarea e totală, chiar dacă facem recurs la memorie. Şi, automat, într-o situaţie delicată este pusă toată conducerea social-democrată de la Dolj, care trebuie să răspundă la o întrebare infantilă: pe cine „iubeşte” mai mult? O desolidarizare de Mircea Geoană în aceste momente, adică o cauţionare a unei manevre politice, nu o poziţionează necesarmente în spaţiul virtuţii, în timp ce o solidarizare până la capăt cu comilitonul lor, fără a şti cu exactitate ce vrea să facă, ascunde nebănuite riscuri în evaluarea greşită a câmpului de luptă. Facem aici o paranteză. În urmă cu 24 de ani, imediat după evenimentele de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, la o vânătoare organizată în pădurea Perişor (Dolj), şi-a pierdut viaţa unul dintre liderii comunişti locali. De pe urma căruia a rămas „cantonamentul” de la Lunca Jiului. Iritat la maximum de semnalul dat în exterior de evenimentele de la Braşov, „centrul” a demis întreaga conducere de partid a judeţului Dolj, interzicând expres „activului” să participe la funeraliile, din judeţul Mehedinţi, de unde era originar Marius Cojocaru. Sfidând interdicţia, „masa de mormăitori în batistă”, care erau, de acum, comuniştii doljeni, s-a deplasat ostentativ în judeţul limitrof, pentru a participa la înmormântarea fostului lor camarad. Punându-şi în cap clasa muncitoare de la Braşov, prin represaliile care au urmat, Nicolae Ceauşescu reuşea, prin inabilitate politică, să facă acelaşi lucru cu activul de partid de la Dolj. Ceea ce nu mai trebuie demonstrat este faptul că Partidul Comunist nu era un partid democratic. Dar PSD are alte pretenţii. Şi degeaba îl consideră Cristian Tudor Popescu „partid comunistoid”, când se referă la regulile de luptă pentru putere, practic nu se respectă nici o regulă. Şi am văzut, la mulţi foşti apropiaţi ai lui Mircea Geoană, „cum din stimă şi onoare s-au lipit de cel mai tare”. Fermitatea şi intransigenţa lui Victor Ponta sunt dezamăgitoare. Fiindcă nu putem să-i facem vânt lui Mircea Geoană din partid şi să-l punem „în ramă” pe Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, liderul grupului parlamentar de la Senat. Dezamăgiţi de ei înşişi ar trebui să fie toţi parlamentarii social-democraţi din Dolj, prin atitudinea flască faţă de cel pe care îl plasaseră în admiraţia doljenilor. A vorbi necuviincios acum de Mircea Geoană e expresia lipsei desăvârşite de orice caracter, chiar dacă politica e ceea ce ştie toată lumea. Deunăzi, socialiştii spanioli, aflaţi în mare dificultate înaintea alegerilor anticipate din 20 noiembrie, l-au rechemat pe fostul lor lider, Felipe Gonzales, acum în vârstă de 70 de ani, şeful guvernului spaniol între 1982-1996, pentru a fi unul din motoarele electorale. Şi la Sevilla, oraşul natal, a adunat 25.000 de militanţi. Nu mai continuăm. O singură nedumerire nu ne dă pace: în urmă cu câteva luni, mai exact la 4 iulie, ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, spunea despre Mircea Geoană că este cel mai bun prieten al său în România. Presupunem că spunea adevărul şi îl cunoştea, de acum, fiind şi „ajutat” în acest sens. Şi mai presupunem că trebuia ţinut seama de acest lucru.