La data de 16 octombrie a.c., polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, efectuează şapte percheziții domiciliare, în județul Dolj, în două cauze penale privind săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Din cercetările efectuate în primul dosar penal a rezultat că, în cursul lunii decembrie 2020, trei persoane, toate de 31 de ani, prin promisiunea mincinoasă a unor relații stabile și întemeierea unor familii, ar fi recrutat trei persoane vătămate, pe care le-ar fi transportat și adăpostit în Italia (Cremona), unde le-ar fi exploatat sexual obligându-le la practicarea prostituției. Sumele de bani obținute de victime ar fi fost însușite de persoanele cercetate. De asemenea, în cursul anului 2020, în aceleași condiții, una dintre persoanele cercetate ar fi exploatat sexual o altă victimă majoră, obținând importante beneficii materiale. Probele administrate în cea de-a doua cauză penală au relevat că, în perioada 2022 – 2023, la anumite intervale de timp, o persoană, de 56 de ani, ar fi recrutat două persoane vătămate și, profitând de vulnerabilitatea acestora (situație materială precară, naivitate, lipsă de educație, probleme familiale), le-ar fi indus în eroare prin promisiunea unor relații stabile după care le-ar fi transportat și adăpostit în locații din Spania și Elveția, determinându-le să practice prostituția în folosul său material. “Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova . Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj2 , se precizează în comunicatul de prese emis de DIICOT .