Craiova: În arest pentru încălcarea obligaţiilor controlului judiciar

0
405
Conform IPJ Dolj, aseară, în jurul orei 19.00, în urma investigaţiilor specifice, poliţişti din cadrul I.P.J. Dolj –Serviciul Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri, în colaborare cu poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova, au depistat-o în faţa Gării de Nord Craiova, pe Mirabela C., de 18 ani, din comuna Giurgiţa, persoană urmărită la nivel naţional după ce Judecătoria Craiova a emis pe numele ei, în cursul zilei de sâmbătă, un mandat de arestare preventivă. Împotriva acesteia fusese luată măsura controlului judiciar, respectiv de a se prezenta la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, fiind cercetată cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt, iar pe timpul executării măsurii preventive au fost constatate încălcări cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse de instanţă. La solicitarea poliţiştilor din cadrul Biroul Supravegheri Judiciare, instanţa a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului preventiv. Persoana în cauză a fost încarcerată în arestul IPJ Dolj.