Pricopie: Numărul disciplinelor la clasele a XI-a şi a XII-a va fi redus de la 14 la 8-9

0
562

Numărul de discipline la clasele a XI-a şi a XII-a va fi micşorat de la 14 la „opt-nouă”, pentru ca elevii să se poată pregăti pentru bacalaureat, a anunţat, ieri, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. „Foarte mulţi profesori ne-au cerut, mai ales la liceu, ca atunci când vor fi aprobate noile programe-cadru, numărul de discipline să scadă spre opt-nouă, adică de la 14 materii. Trebuie să îi dai timp să se pregătească. Mergeţi pe pagina de Internet a liceelor din străinătate şi veţi vedea că programa noastră este foarte încărcată”, a spus Pricopie, care anunţase această intenţie, pentru Mediafax, încă de săptămâna trecută. Pentru a reduce numărul de materii predate la clasele a XI-a şi a XII-a sunt necesari, în opinia ministrului, trei-patru ani. „Aş vrea să reuşim să facem acest lucru, ca în clasa a XI-a şi a XII-a elevii să ai aibă un număr mai mic de materii şi să opteze, în funcţie de interesul lor, pentru un domeniu sau altul. Este un proces complicat, pentru că asta înseamnă o reformă structurală a programelor şcolare, dar o vom face. Pentru un astfel demers, ai nevoie de trei-patru ani. (… ) Trebuie reaşezate disciplinele. În anul în care există examene importante, gradul de încărcare al elevului ar trebui să fie mai mic”, a declarat, pentru Mediafax, Pricopie, adăugând că prin această măsură se va da posibilitatea elevilor să se concentreze, cu prioritate, pe materiile pentru examene. „Dacă la clasa a VIII-a, ai cărei elevi dau evaluarea, sunt două probe, trei cu cea pentru minorităţi, la bacalaureat numărul de probe este mult mai mare, pentru că avem şi probele eliminatorii”, a justificat ministrul. Remus Pricopie  promite, la început de an şcolar, că manualele digitale „vor veni, cu toată efervescenţa şi încăpăţânarea unora”, şi avertizează profesorii să nu se transforme în agenţi comerciali ai editurilor ce au profitat de lipsa noilor manuale pentru a vinde auxiliarele. „Nu ar fi trebuit ca astăzi (ieri – n.r.) să nu avem manuale. Mi-aş fi dorit ca startul manualelor digitate să fie pe 15 septembrie, şi nu pe 25 septembrie sau când o fi. Am discutat cu inspectorii generali şcolari, la videoconferinţă, ca profesorii să nu se transforme în agenţi comerciali pentru edituri. Manualele digitale vor veni, cu toată efervescenţa şi încăpăţânarea unora”, a spus ministrul Educaţiei , prezent la deschiderea noului an la Şcoala 148 „George Călinescu” din Sectorul 5. Din anul şcolar 2014-2015, elevii claselor I şi a II-a ar fi urmat să înveţe după manuale noi, inclusiv în variantă digitală. Pentru realizarea acestora, Ministerul Educaţiei a organizat o licitaţie, care a fost însă contestată de unele edituri. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis, la 10 septembrie, continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor depuse în cadrul licitaţiei pentru realizarea manualelor şcolare, după ce trei contestaţii au fost admise, şase admise în parte şi două respinse.