Examen de capacitate preoţească, la Craiova

0
380

Arhiepiscopia Craiovei organizează în perioada 16-18 septembrie sesiunea de toamnă a examenului de capacitate preoţească, ce se va desfăşura la Centrul de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare. La examen se pot înscrie doar absolvenţii de studii universitare în domeniul teologie, specializarea teologie-pastorală din cele patru eparhii ale Mitropoliei Olteniei: Arhiepiscopia Craiovei, Arhiepiscopia Râmnicului, Episcopia Severinului şi Strehaiei şi Episcopia Slatinei şi Romanaţilor.  Evaluarea constă într-o probă scrisă la materiile Dogmatică, Misiologie şi Administraţie parohială, precum  şi o evaluare orală la Omiletică, Catehetică, Muzică şi Liturgică. Absolvenţii care au obţinut la fiecare materie cel puţin nota 7 pot accede la ocuparea unui post clerical. Examenul de capacitate preoţească se desfăşoară în conformitate cu normele stabilite de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.