Cu două divizionare de fotbal de ligă secundă, ambele plasate în seria a II-a, Craiova polarizează în continuare un interes aparte la nivel naţional, potenţându-se rivalitatea acestora. Aşa cum s-a văzut şi sâmbătă seara, în confruntarea lor directă pe stadionul din Drobeta-Turnu Severin, transmisă în direct de GSP TV. FC U-CS U: 0-0. În faţa a circa 10.000 de spectatori, mulţi, dacă nu majoritatea, deplasaţi de la Craiova. O rivalitate firească în plan sportiv, nefirească în alte planuri adiacente. Asta ne mai lipsea: să ne împartă şi opţiunea pentru una sau cealaltă dintre echipe, nu destul că ne împărţise anterior opţiunea politică. De-a lungul timpului am mai avut situaţii similare, cu Universitatea Craiova şi Electroputere în Divizia A, cu Constructorul şi Electroputere în Divizia B, cu Ştiinţa şi Locomotiva în Divizia B. Deşi pasiunile nu erau, poate, atât de aprinse. Ca să nu spun exacerbate. Geneza actualei stări de lucruri este de acum cunoscută şi orice răscolire a etapelor premergătoare nu are ca punct de plecare decât o decizie anacronică, fără precedent în istoria fotbalului românesc. FC Universitatea, care retrogradase de drept, putea fi dusă chiar în Liga a III-a dacă existau argumente solide pentru o sancţiune disciplinară, dar nu exmatriculată din toate competiţiile tutelate de LPF şi FRF. Admiterea, premergătoare sezonului fotbalistic, atât a FC U, cât şi a CS U, în liga secundă, considerată o măsură reparatorie, n-a fost, până la urmă, decât o recunoaştere a unei erori juridice, care va rămâne de referinţă. Un „caz Dreyfus” în fotbalul românesc, deşi cunoscătorii cazului menţionat m-ar putea contrazice, în sensul că reabilitarea căpitanului Alfred Dreyfus, stagiar în serviciul de informaţii al Statului Major al armatei franceze, a venit mult mai târziu. Dar şi la acea dată, şi suntem pe la 1894, se menţinea maxima că „îndoiala trebuie să fie în favoarea acuzatului”. Dar altceva doream să lămuresc în legătură cu prezenţa în denumirea prescurtată a celor două echipe craiovene a literei „U”. Care vine de la denumirea Universităţii din Craiova, de care a aparţinut inclusiv juridic, până la un moment dat, şi divizionara A de fotbal. Sub această denumire a şi fost cunoscută în fotbalul românesc, începând cu sezonul 1966-1967, şi cel european. Deşi ulterior, ani în şir, suporterii craioveni îşi vor încuraja echipa favorită scandând „Ştiinţa” – denumirea anterioară – evident şi pentru rima mult mai accesibilă. Dar m-am îndepărtat de ceea ce doream să spun. După apariţia Universităţii de Medicină şi Farmacie (1998), prin ruperea de restul facultăţilor componente ale Universităţii din Craiova, municipiul nostru are două instituţii de învăţământ superior de stat distincte. Adică două universităţi. La care se adaugă şi Universitatea „Spiru Haret”, formă privată de învăţământ superior. În total… trei universităţi. Care dintre acestea se regăseşte în simbolistica echipelor de fotbal – CS U şi FC U – nu se ştie. După cum nu se ştie nici dacă vreunul din componenţii loturilor celor două echipe are statut de student. Cât priveşte revendicarea palmaresului, aici avem o altă dilemă: la ce ajută? Echipe realmente mai gomoase ca palmares (FC Magdeburg, Lokomotiv Leipzig, Aberdeen, Nottingham Forest, AC Parma, Videoton) înoată într-un anonimat demn de o cauză mai bună. Fiindcă în fotbalul mare de astăzi contează valoarea de moment pe care o arăţi pe teren şi prea puţin villoniana nostalgie. În rest, e loc sub soare şi pentru una şi pentru alta şi fiecare cu destinul ei.
