Una dintre cele mai valoroase şi mai aşteptate manifestări de gen din Europa, Festivalul şi Concursul Internaţional „George Enescu” se află în plină desfăşurare. Organizată între 1 şi 25 septembrie, de Artexim (societate din subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional), ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Bucureşti şi Fundaţia „Art Production”, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, cea de-a XX-a ediţie a evenimentului reuneşte numeroasele concerte susţinute de muzicieni şi ansambluri de elită din întreaga lume.
Evenimentele au loc în Capitală şi – în cadrul seriei „Concerte în ţară” – la Buşteni, Cluj, Sibiu, Timişoara, Arad, Iaşi, Târgu Mureş, dar şi la Craiova, chiar astă-seară, ora 19.00, în sala Filarmonicii „Oltenia”. Îşi dă concursul Orchestra Simfonică a instituţiei, condusă de Marius Hristescu, iar solist este violonistul Liviu Prunaru, în prezent concertmaestru al reputatei Orchestre Regale Concertgebouw din Amsterdam şi profesor de vioară la Academia „Menuhin” din Gstaad (Elveţia). Programul cuprinde „Le quattro stagioni” („Anotimpurile”) din culegerea „Il cimento dell’armonia e dell’inventione”, op. 8, de Antonio Vivaldi, şi Simfonia a IV-a în Si bemol major, op. 60, de Ludwig van Beethoven. Preţul unui bilet pentru concert este de 15 lei (8 lei pentru elevi, studenţi, pensionari).
De altfel, orchestra craioveană a concertat pentru prima dată în cadrul Festivalului „George Enescu” chiar în acest an, mai precis pe 2 septembrie, cu prilejul deschiderii stagiunii în Piaţa Festivalului din Capitală, sub bagheta dirijorului Alexandru Iosub.
Marius Hristescu s-a născut la 29 septembrie 1975, la Craiova. A absolvit Liceul de Artă din oraşul natal (1994), iar pregătirea muzicală a continuat-o la Universitatea de Muzică din Bucureşti, unde a studiat, în paralel, trei dintre secţiile acesteia: compoziţie, dirijat cor academic şi dirijat orchestră, fiind discipol al maeştrilor Ştefan Niculescu (compoziţie), Dan Buciu (armonie), Dinu Ciocan (contrapunct), Valentin Gruescu (dirijat cor academic), Ludovic Bács şi Petru Andriesei (dirijat orchestră). În anul 2000, absolvă cursul de studii aprofundate în Stil şi Limbaj Compoziţional, la clasa prof. Ştefan Niculescu.
În anul 1997, obţine Premiul de Debut în cadrul Festivalului Tinerilor Dirijori de Cor de la Craiova (ediţia a V-a), în anul 2002 – o bursă de studii la Accademia Marciana din Veneţia, în 2005 – o bursă de cercetare muzicologică la Roma. În anul 2004 participă la un master-class de artă dirijorală susţinut de Kurt Masur, organizat de Fundaţia „Eurosilesia” la Wroclaw (Polonia), iar în 2008 începe să frecventeze seria de master-class-uri de artă dirijorală şi fenomenologie muzicală susţinute de Konrad von Abel, un recunoscut discipol al lui Sergiu Celibidache.
Profesor titular la Catedra de teorie-orchestră a Liceului de Artă „Marin Sorescu” din Craiova (1999-2001), maestru de cor al Coralei Academice a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova (2001), dirijor al Corului de cameră „Da Capo” din Bucureşti (2001-2004), dirijor al Teatrului Liric „Elena Teodorini” din Craiova (2001-2009), Marius Hristescu este o prezenţă constantă pe scenele principalelor instituţii de cultură din ţară, în dubla ipostază de dirijor şi orchestrator. Din iunie 2007 deţine statutul de prim-dirijor al Filarmonicii „Muntenia” din Târgovişte, din 2009 – director artistic al Filarmonicii „Oltenia” şi profesor asociat la Departamentul de Muzică din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova.
Născut la Craiova, violonistul Liviu Prunaru a studiat, din 1990, sub îndrumarea lui Alberto Lysy, la Academia „Menuhin” din Gstaad (Elveţia), unde a avut ocazia de a se perfecţiona cu muzicieni celebri, precum Yehudi Menuhin, Igor Oistrah, Ruggiero Ricci, Nikita Magaloff, Jean-Pierre Rampal, Pierre Amoyal. Şi-a completat pregătirea muzicală cu Dorothy DeLay în New York, unde a participat şi la cursurile de măiestrie susţinute de Itzhak Perlman.
A obţinut numeroase premii şi distincţii la cele mai importante competiţii internaţionale de vioară. În 1991 obţine Premiul I la Concursurile „Lipizer” din Gorizia/Italia şi „Molinari” din Elveţia. În 1993 este distins cu Premiul al II-lea la Concursul „Regina Elisabeta” din Bruxelles şi câştigă, totodată, faimosul Premiu „Eugène Ysaÿe”. În 1997 i se decernează Medalia de Aur la Concursul „Dong-A” din Coreea de Sud, iar în 1998 – Medalia de Argint la Concursul Internaţional din Indianapolis/S.U.A. În 1999 obţine Premiile I ale Concursurilor „Julliard – Mendelssohn” şi „Nakamichi – Wieniawski”, ambele desfăşurate în S.U.A.
În acelaşi an, 1999, şi-a făcut debutul la „Lincoln Center’s Tully Hall” din New York, cu Julliard Symphony Orchestra. A cântat ca solist în compania unora dintre cele mai prestigioase orchestre din lume: Royal Philharmonic Orchestra, London Symphony Orchestra, Orchestra Naţională din Belgia, Orchestra Filarmonicii din Atena, Orchestra Mayo din Buenos Aires, Orchestra de Cameră din Indianapolis, Juilliard Symphony Orchestra, Orchestra Naţională Radio – Bucureşti ş.a. A colaborat cu dirijori de renume: Yehudi Menuhin, Yuri Simonov, Andrew Litton, Cristian Mandeal, Lukas Vis, Horia Andreescu.
A înregistrat CD-uri alături de Camerata Lysy, precum şi propriul CD, cu lucrări de Strauss, Brahms, Gluck, de Falla, Saint-Saëns şi Sarasate, acompaniat de pianistul Luc Devos. În 2005, a înregistrat alte trei CD-uri, ce cuprind integrala Sonatelor pentru vioară şi pian de Beethoven, Anotimpurile de Vivaldi şi Concertul pentru vioară de Dvořák.
În anul 1725, Vivaldi a publicat celebra culegere de 12 concerte, op. 8, (Il cimento dell’armonia e dell’inventione), din care primele patru sunt cunoscute sub titlul Anotimpurile. Reprezentarea fenomenelor naturii se regăsea printre preocupările artiştilor încă demult, odată cu Renaşterea, când spaţiul şi timpul au fost redescoperite ca dimensiuni ale cosmosului. Tema timpului revine frecvent sub diferitele ipostaze ale diviziunilor sale, dar mai cu seamă anotimpurile, ce simbolizează vârstele omului şi raporturile sale cu universul, îşi vor impune obsesiv imaginea în variate expresii artistice.
În vara anului 1806, Franz van Brunswick şi surorile sale, Therese şi Josephine, prieteni şi admiratori ai lui Beethoven, îl au pe compozitor ca oaspete la Martonvasar, în Ungaria. Relaţia amicală dintre Therese şi Beethoven se transformă în curând în dragoste; compozitorul amână definitivarea Simfoniei în do minor şi îşi revarsă fericirea într-o lucrare nouă, poetică, visătoare, plină de lirism romantic: Simfonia a IV-a, o simfonie inspirată de „iubita nemuritoare”. Situată între două lucrări orchestrale dramatice, „Eroica” şi Simfonia „Destinului”, Simfonia a IV-a în Si bemol major, op. 60 relevă o experienţă inedită, sub impulsul emoţiilor şi trăirilor sufleteşti intense.
