Covor roșu, primire fastuoasă, zâmbete încântate, la baza militară Anchorage, marginalizarea … UE și a lui Volodimir Zelenski, discuții afabile, tête-à-tête, inclusiv în limuzină – fapt neobișnuit, fără interpreți, după aterizarea avioanelor cu care sosiseră (Putin vorbește engleza suficient de bine pentru a purta o discuție cu Trump – New York Times). În fine, o întâlnire foarte bună și foarte caldă, productivă, căreia liderul de la Casa Albă i-a acordat o notă de zece din zece. Asta a spus Donald Trump la Fox News, înainte de îmbarcarea în Air Force One. Într-un editorial, Kyiv Independent a denunțat summit-ul, găsindu-l dezgustător, rușinos și, în cele din urmă, fără sens. Întâlnirea ar fi avut efectul de a-l elibera pe Putin de rolul său de paria pe scena internațională. Oricum, s-a petrecut ceva de neimaginat. În urmă cu trei ani, mai exact în martie 2022, Joe Biden îl numea pe președintele rus criminal de război, ca urmare a invaziei Ucrainei. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, considera declarația președintelui american Joe Biden o retorică inacceptabilă și de neiertat. Liderul a citat frecvent dorința Ucrainei de a adera la NATO drept cauză principală a conflictului. Donald Trump a exclus deja aderarea Kievului la blocul comunitar. Garanțiile de securitate oferite Ucrainei de SUA sunt de tip NATO în cazul unui acord de pace. O ipoteză cu care ar fi fost de acord și Putin, în timpul discuțiilor sale cu Donald Trump. Într-o postare pe blog, Kaja Kallas, reprezentanta UE pentru politică externă, a scris că securitatea europeană nu este negociabilă și UE lucrează la al XIX-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Misiunea lui Zelenski rămâne dificilă: el va negocia în condiții mult mai grele și, nu este exclus, “cu arma la tâmplă”. Vrea acum o trilaterală. În condițille în care armata rusă avansează. Un punct de vedere deosebit aparține premierului britanic, Keir Starmer, care a afirmat că Trump ne-a adus mai aproape de pace. Următorul pas trebuie să fie continuarea discuțiilor cu Zelenski, deoarece calea spre pace nu poate fi decisă fără el. Summit-ul s-a încheiat fără un acord privind un armistițiu în Ucraina, în timp ce nu puține publicații europene remarcă avantajul clar al lui Vladimir Putin în urma negocierilor care i-au oferit o evadare din izolarea diplomatică. Summit-ul a fost istoric mai degrabă prin formă decât prin conținut. Alaska a amintit de prima întâlnire dintre Gorbaciov și Reagan, la Geneva, acum 40 de ani. Comunicarea a trecut însă la un nivel calitativ diferit. Totul rămâne complicat. Există destui actori care încearcă să oprească tendința sau să o inverseze. Gama de soluții posibile pare stabilită. Ucraina trebuie să accepte o pace imperfectă în fața unor puteri mari, iar Donald Trump a anunțat o posibilă întâlnire tripartită cu el în calitate de mediator.