Craiova : “Noi, Poporul/We the People” – 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre România și SUA

0
573

Ambasada SUA la București, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al României – Unitatea Arhive Diplomatice și Agenţia Naţională de Presă AGERPRES va organiza mâine, la Craiova,  un amplu eveniment expozițional, care marchează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România. Este vorba despre Expoziţia fotografică itinerantă “Noi, Poporul/We the People” , ce va fi vernisată de la ora 18,00, în Piaţa Mihai Viteazul din Craiova, urmată de deschiderea oficială, care va avea loc la Muzeul de Artă Craiova, ocazie cu care vor fi rostite și o serie de alocuțiuni.

  Vor susţine discursuri consilierul pentru Presă şi Cultură al Ambasadei SUA, Timothy Gerhardson, primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu; preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile; prefectul Judeţului Dolj, Dan Diaconu; ministrul consilier – Unitatea Arhive Diplomatice a MAE Doru Gheorghe Liciu; directorul general AGERPRES, Claudia Nicolae şi prof.univ.dr Geo Mănescu, Universitatea din Craiova.

 Din cele 150 de fotografii expuse, un număr de 20 de fotografii fac parte din fluxul de fotografie şi din Arhiva Fotografică a Agenției Agerpres și  13 fotografi din Unitatea Arhive Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Expoziţia se dorește a fi un eseu tematic, care explorează relaţiile diplomatice, de securitate, economice, culturale dintre poporul român şi cel american. Este o expoziţie care surprinde pe larg interacţiunile dintre cele două popoare, încă de la începutul Parteneriatului Strategic în anul 1997.