Un site „Lanţul alimentar”, citat de site-ul G4Media –în general bine documentat- menţionează că România importă pe piaţa tomatelor, dublu din afara spaţiului european, cu precădere din Turcia, şi că în timpul derulării programului „tomate româneşti”, lansat de PSD în 2017 şi continuat, înclusiv de PNL până anul trecut, importurile au crescut de la un an la altul. Cea mai mare creştere au reprezentat-o importurile din afara UE, cu precădere din Turcia, dominantă pe piaţa tomatelor. Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii, pe care l-am contactat telefonic, susţine că pe mandatul său importurile s-au redus cu 90.000 de tone, iar deficitul comercial este acum dublu faţă de 2019. Programul „tomate româneşti” care prevedea un stimulent de 3.000 euro, pentru fiecare cultivator de minim 10.000 de metri pătraţi, şi livrarea pe piaţă cu documente justificative a cel puţin 2 tone de roşii, iniţiat şi promovat de Liviu Dragnea este considerat de „noii experţi în legumicultură” un fiasco. Liviu Dragnea în apariţiile sale în spaţiul public elogia virtuţiile soiurilor de roşii româneşti (Argeş, Buzău, Carolina, Ioana, Timpurie de Argeş) cu calităţi gustative de necontestat. Cu alte cuvinte, la acea vreme ministerul Agriculturii a căutat să stimuleze producţia autohtonă, precumpănitor ecologică. Şi cultivatorii de roşii, dacă ne referim la cei din Dolj, din microbazinele consacrate (Dăbuleni, Poiana Mare, Desa, Teasc, Secui ş.a.m.d.) au salutat măsura. Nu programul în sine trebuie blamat, fiindcă problema cea mare a fost desfacerea. Au fost şi posibile nereguli evidente, cu adeverinţe false, unele nedescoperite, dar s-a creat şi o suprasaturare a pieţei, încât producătorii consacraţi din judeţul Olt, potrivit presei locale, judeţ cu tradiţie în legumicultură, au fost nevoiţi să arunce o bună parte din producţie. O concurenţă serioasă la roşiile venite din „afară”, din spaţiul comunitar şi extracomunitar n-a făcut bine lanţului de mari magazine. Doljul este un judeţ cu autentică vocaţie legumicolă. Şi înainte de 1990, Poiana Mare, de pildă, avea un renume deja consacrat. De la Poiana Mare şi Băileşti se făcea export susţinut de roşii, către Germania Democrată, Polonia şi nu numai. Iar la Calafat, fabrica de conserve prelucra zeci şi sute de tone în acest anotimp al anului. Să lăsăm trecutul. Hotărârea Guvernului României nr. 39/2017 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate, condiţiile de eligibilitate, modul de acordare a ajutorului de minimis, precum şi modalitatea de verificare şi control” a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 93 din 7 februarie 2017. Valoarea sprijinului financiar acordat prin schema de ajutor de minimis se exprima sub forma unei subvenţii. Teoretic, potrivit normelor instituite prin H.G. 39/2017, direcţiile pentru agriculutră judeţeană aveau abilitarea să verifice documentele justificative, prin sondaj, pentru beneficiari, care declarau pe proprie răspundere, cele inserate. Practic erau exluse neregulile. Că măsura guvernului condus la momentul respectiv de Sorin Mihai Grindeanu, parte a capitolului „politici agricole şi dezvoltare rurală” n-a fost bună şi s-au cheltuit, după cum s-a spus, circa 40 de milioane euro, numai cu ciclul întâi de producţie, poate fi o discuţie, sau mai corect spus „putea”, dar cu argumente concrete şi elocvente. Programul „tomate româneşti” a fost compromis nu de producători, ci de un guvern, care a urmat, habarnist, cu un ministru ce nu poate fi bănuit, nici cu indulgenţă, de vreo competenţă în materie. Că roşiile româneşti, cu particularităţi gustative fără egal, nu îşi găsesc locul cuvenit în lanţul marilor magazine, preferate fiind roşiile turceşti sau de aiurea, este din păcate regretabil. Din păcate, importăm nu numai roşii, dintre sortimentele de legume consumate, ci şi alte produse cu gust îndoielnic, în detrimentul celor autohtone.
