De Sfânta Marie, sărbătoare mare pe tot întinsul Doljului

0
763

Sărbătoarea de Sfânta Maria Mare a adunat lume multă, de toate vârstele, la petrecerile câmpeneşti, care au fost organizate de autorităţi pentru a oferi un prilej de bucurie tuturor cetăţenilor. În nu mai puţin de şase localităţi – Segarcea, Bechet, Breasta, Cârcea, Mârşani şi Caraula – au răsunat acordurile de muzică populară şi s-au încins grătarele, oamenii distrându-se alături de artiştii preferaţi, pe care au putut să-i urmărească îndeaproape, fiind invitaţi speciali pentru această zi. La sărbătoare, au participat şi oficialităţi ale judeţului, care au ţinut să le fie alături oamenilor: preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Prioteasa, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, senatorii Lavinia Craioveanu şi Claudiu Manda şi deputatul Ion Călin.

Breasta: Prima ediţie a zilelor comunei

ziua (3)Localitatea Breasta a avut un motiv în plus de bucurie, fiind chiar prima ediţie a sărbătorii comunei, una pe care autorităţile – primarul Marin Marcu şi viceprimarul Alexandru Chirigiu – o doresc să fie una de tradiţie. Locul ales pentru această petrecere este unul pitoresc, plin de verdeaţă, localnicii fiind invitaţi să se relaxeze şi să se distreze în fostul sat de vacanţă, care s-a păstrat foarte bine. Printre căsuţele viu colorate, din lemn, a fost amenajată o scenă şi montate scaune pentru spectatori. Nu au lipsit nici tarabele cu bunătăţi îmbietoare pentru petrecăreţi. Copiii au avut la dispoziţie jocuri şi tiribombe, aşa că timpul a zburat, pur şi simplu, pentru mulţi dintre ei. ”Având în vedere că astăzi este o zi de mare sărbătoare şi mulţi localnici ai noştri poartă numele de Maria şi Marin, sau derivate ale acestora, ne-am gândit să sărbătorim ziua comunei pe 15 august. În plus, pentru că este o lună a concediilor, foarte mulţi concetăţeni, plecaţi la muncă în străinătate, se întorc acasă, în această perioadă. Și, iată că acum au şi un prilej de relaxare şi petrecere. Sărbătorim în satul de vacanţă, într-un loc foarte frumos, care dă un sentiment de pace şi uniune a comunităţii noastre”, ne-a precizat primarul Marin Marcu. Printre cei care au susţinut un spectacol de muzică populară, ieri, la Breasta, s-au numărat Petrică Mâţu Stoian, Mirela Zisu şi Vasile Ciobanu.

Cârcea: S-a prins cel mai mare crap

ziua (1)Ca de fiecare dată, primarul Valerică Pupăză le-a oferit localnicilor din Cârcea, de Sfânta Maria, nu doar un spectacol, ci o zi plină de evenimente, care să le dea, cu adevărat, sentimentul de sărbătoare. Încă de dimineaţă, oamenii au fost aşteptaţi la slujba religioasă în cinstea praznicului. Apoi, s-a dat startul la un maraton de concursuri sportive, care au putut fi urmărite din tribunele cochetului stadion: competiţii de atletism, ciclism, tenis de câmp, şah. Printre cele mai savurate momente a fost concursul de pescuit, organizat pe balta din comună. Câştigător a fost desemnat Fănel Lăcriceanu, care a prins cel mai mare peşte, un crap chinezesc de 3,2 kilograme. Drept premiu, autorităţile i-au înmânat ustensile de pescuit. Pentru că nu se poate petrecere fără muzică şi dans, după-amiza, localnicii au fost invitaţi la un spectacol de muzică populară, în care protagonişti au fost micii artişti de la Palatul Copiilor, coordonaţi de prof. Simona Creţan. Apoi, au urcat pe scenă nume consacrate ale folclorului oltenesc, Petrică Mâţu Stoian, Olguţa Berbec, Neta Soare, Cristi Bănăţeanu şi Marcela Fota. ”Este o sărbătoare la care ţinem foarte mult şi care adună laolaltă oameni din comună noastră. Încercăm să organizăm cât mai multe evenimente, în fiecare an, de la competiţii sportive la concurs de pescuit şi până la spectacole la care avem invitaţi artişti îndrăgiţi”, a declarat primarul Valerică Pupăză. Petrecerea s-a întins până târziu, în noapte, şi s-a încheiat cu un foc de artificii.

Segarcea: Localnicii s-au distrat alături de Alex Velea

ziua (2)Și locuitorii din Segarcea au sărbătorit, cu mare bucurie, de Sfânta Marie, Ziua oraşului. De dimineaţă, artişti de la Ansamblurile din Ciupercenii Noi, Băileşti, Dioşti şi Segarcea, au oferit un spectacol de dansuri populare. Apoi, după-amiază, la ora 16.00, pe stadionul de fotbal „Matei Ștefan”, segărcenii su fost invitaţi să participe la un spectacol artistic susţinut, printre alţii, de soliştii Marcela Fota, Mariana Ionescu Căpitănescu, Paula Butuşină. O surpriză oferită tinerilor a fost concertul de muzică uşoară. Pe scenă, au urcat Alex Velea, Simona Nae şi Reina Vox. ”La zi de mare sărbătoare, adresez sincere felicitări, urări de bine, sănătate, noroc şi succes tuturor locuitorilor oraşului Segarcea. Fie ca Sfânta Maria să vă ocrotească şi să vă călăuzească paşii pe drumul vieţii!” – este mesajul de felicitare transmis, cu acest prilej, de primarul localităţii, Nicolae Tutunaru.

Situată în jumătatea sudică a judeţului şi cunoscută, în toată ţara, pentru podgoriile sale şi crama în care se produc mai multe soiuri de vin, Segarcea rămâne una dintre emblemele Doljului, autorităţile străduindu-se să-şi dea interesul de a o pune şi mai mult în valoare prin aceste sărbători. Localitatea are în spate o istorie de peste 600 de ani şi s-a dezvoltat în jurul mănăstirii Segarcea, construită pe la anul 1400, a cărei biserică avea hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Mârşani: Peste 5.000 de oameni au fost aşteptaţi la sărbătoare

ziua (4)Zi specială, ieri, şi pentru comuna doljeană Mârşani, care continuă tradiţia organizării acestei sărbători de 18 ani încoace. Sărbătoarea de Sfânta Maria a început încă de dimineaţă, când cei patru preoţi din comună au săvârşit o slujbă de sfinţire a apei de la staţia de alimentare a localităţii. Cu acest prilej, primarul Constantin Ghencioiu i-a invitat, pe seară, să participe la spectacolul folcloric pus în scenă, şi de această dată, după multe pregătiri. Steliana Sima, Mariana Ionescu Căpitănescu, Petrică Mîţu Stoian, Zorina Bălan, Nina Predescu, Anica şi Mariana Ganţu şi Mihaela Răducanu au fost invitaţii speciali ai zilei. Peste 5.000 de oameni au participat la acest concert, care a fost preluat de postul de televiziune Naşul TV. „Le transmit tuturor cetăţenilor comunei Mârşani cele mai bune gânduri. Le doresc să aibă linişte, înţelegere şi spor. Și să nu avem evenimente aşa cum se întâmplă în alte părţi ale ţării – grindină sau furtuni. Măcar pentru o zi încercăm să uităm de griji şi neajunsuri şi să ne bucurăm împreună”, a declarat primarul comunei Mârşani, Constantin Ghencioiu.

Bechet: Plimbare cu bacul, pe apele Dunării

ziuaPe malul Dunării, la Bechet, localnicii au petrecut, cu multă voie bună, graţie şi pregătirilor care s-au făcut cu acest prilej. În centrul atenţiei au fost tradiţiile populare. Autorităţile au organizat un concurs de dansuri populare, la care invitate au fost mai multe ansambluri de muzică populară, două dintre ele din Bulgaria, venite din Montana şi Oreahovo. Oaspeţii celor din Bechet au fost dansatori şi solişti ai Ansamblurilor din Bratovoieşti, Călăraşi, Dăbuleni, Ostroveni, Dănciuleşti (Gorj) şi Țânţăreni (Gorj). Pe străzile oraşului, a putut fi admirată o paradă a portului popular, care i-a încântat atât pe localnici, cât şi pe cei au tranzitat străzile din comună, în timpul zilei. Și pentru că, pe 15 august, se sărbătoreşte şi Ziua Marinei, un moment aşteptat a fost plimbarea cu bacul pe Dunăre, la care au fost invitaţi localnicii. Pentru cei care au răspuns acestei invitaţii, a fost o adevărată încântare, apele bătrânului fluviu fiind liniştite, iar peisajul deosebit de plăcut. ”Am încercat să punem accent pe păstrarea tradiţiilor populare şi am invitat, de ziua oraşului, alţi păstrători ai obiceiurilor româneşti. Spre bucuria noastră, au acceptat invitaţia şi ansambluri din Bulgaria, pe care le avem alături în această zi frumoasă. Mai târziu, vom avea un spectacol de muzică populară şi un program de muzică uşoară, susţinut de Reina Vox”, a declarat Adrian Glăvan, primarul oraşului Bechet.

LAURA MOȚÎRLICHE şi RADU ILICEANU