Turcia ameninţă că renunţă la acordul cu UE privind imigranţii

0
348

turkeyTurcia va renunţa la acordul cu Uniunea Europeană privind limitarea imigraţiei dacă cetăţenii turci nu vor primi, începând din luna octombrie, vize de călătorie în spaţiul comunitar, avertizează ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, într-un interviu acordat revistei “Bild”. “Noi depunem eforturi pentru a îndeplni toate condiţiile pentru integrarea europeană. Dar din partea Uniunii Europene primim doar ameninţări, ofense şi o blocadă totală. Mă întreb ce am făcut. De ce există această ostilitate la adresa Turciei? Priviţi acordul privind imigranţii. Avem prevederi în care este scris clar că din octombrie cetăţenii turci vor beneficia de eliminarea vizelor de călătorie. Iar dacă facem referire la aceste prevederi, vom avea reacţii vehemente. Dar UE nu va putea primi ceea ce are nevoie doar din partea noastră, fără ca Turcia să primească nimic în schimb”, afirmă Cavusoglu. Întrebat în mod specific dacă Turcia va renunţa la acordul cu UE privind imigranţii, şeful diplomaţiei de la Ankara a precizat: “Nu vreau să vorbesc despre cel mai rău scenariu, discuţiile cu UE continuă, dar fie aplicăm toate condiţiile acordului în acelaşi timp, fie renunţăm de tot”.