Vineri, 14.08.2015, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „comercializării legumelor și fructelor”. Acțiunea s-a desfășurat în municipiul Craiova, unde au fost verificări și controale la 7 societăţi comerciale verificate; 15 persoane fizice; dar și în 9 mijloace de transport. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale de peste 47.000 lei, iar valoarea mărfurilor confiscate s-a ridicat la 3.192 lei, reprezentând contravaloarea a 2.639 kg. legume și fructe. În urma controlului efectuat în Târgul Municipal Craiova s-a constatat faptul că la punctul de lucru aparținând unei societăți comerciale din Craiova se comercializau fructe pentru care reprezentantul societăţii nu a putut prezenta documente de provenienţă. Astfel, societatea comercialî a fost sancţionată contravenţional cu 2.000 lei conform Legii 12/1990R.,dispunându-se totodată confiscarea sumei de 630 de lei, reprezentând contravaloarea cantităţii de 360 kg fructe, comercializată fără documente de proveniență.