Egipt: Cel puţin 12 victime după noile confruntări între simpatizanţii şi adversarii lui Mohamed Morsi

0
330

Noi confruntări între simpatizanţii şi adversarii fostului preşedinte egiptean Mohamed Morsi se înregistrau vineri după-amiază pe străzile din Cairo şi în alte localităţi, după ce manifestanţii pro-Morsi au răspuns apelului Fraţilor Musulmani pentru ‘un marş al mâniei’. Noile incidente s-au soldat, potrivit unui bilanţ provizoriu al Ministerului Sănătăţii, cu cel puţin 12 morţi, relatează agenţiile internaţionale de presă. Coaliţia împotriva ‘loviturii de stat’, favorabilă fostului preşedinte înlăturat de la putere de armată, vorbeşte despre cel puţin 25 de victime numai în Piaţa Ramses din Cairo, principalul loc unde s-au adunat simpatizanţii lui Morsi. Televiziunea egipteană a arătat imagini cu persoane care trăgeau cu automate Kalaşnikov de pe un pod, dar nu se ştie dacă era vorba despre manifestanţi sau poliţişti în civil. (Agerpres)