CN „Fraţii Buzeşti”: Elevi de elită, profesori de elită, director – super elită

2
3101

În holul de la intrarea în istorica, de acum, clădire a CN „Fraţii Buzeşti” din Craiova, liniştea e deplină în anotimpul vacanţei mari a elevilor. Curăţenia „de farmacie” şi somptuozitatea sobră augmentează doar fiorul emoţiei, care n-are cum te ocoli, dacă eşti om întreg, gândindu-te doar o clipă la magiştrii cu mare vocaţie şi renume ce reverberează încă, şi generaţiile de elevi luminaţi, nu puţini superdotaţi, pregătiţi să ia cu asalt nu doar Academia Regală din Suedia, ci orice Universitate din lume, care şi-au purtat paşii de-a lungul timpului, conferind o aureolă inedită lăcaşului de învăţământ preunivesitar de stat. Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova nu e o pepinieră de genii, ci o şcoală bună, o şcoală excelentă, poziţionată bine în orice top naţional, care produce constant o medie umană cultivată, decentă, ce nu te face de râs în orice împrejurare, şi aspiră la un rost pe pământul care ne ţine. Sută la sută a fost procentul de promovabilitate la sesiunea recent încheiată a BAC 2015. Ca şi anul trecut. Ca de fapt, ani de-a rândul, deşi nu statistica ne interesează. Ci cum e rânduită o şcoală model, cu 2487 de copii şi elevi şi 130 de cadre didactice. „Un colos”, cum ne spune profesorul Petrescu Zamfirică (57 de ani), directorul CN „Fraţii Buzeşti”, din anul 2000. Profesor gradul I de fizică, cu destui ani la catedră, o vreme inspector la ISJ Dolj, îşi ţine încă orele, la două clase a XI-a, vorbeşte aidoma unui dascăl, în faţa elevilor, adică explicit, calm, cu propoziţii scurte şi accentele adecvat puse. Nu cade în egolatrie, Doamne fereşte, deşi harul managerial e până la urmă „un dar”, dar crede totuşi că stabilitatea fondului de cadre didactice, de ce nu a conducerii, programa bine dozată, disciplina liber consimţită, fără rabat, exigenţele instituite la toate palierele, au adus împlinirile de acum cunoscute. Nu toate. Fiindcă dincolo de procentul de promovabilitate de 100% la BAC, care nu mai uimeşte, fiind un indicator de performanţă şcolară, CN „Fraţii Buzeşti” din Craiova colecteză anual premii şi medalii la Olimpiadele Naţionale (11 locuri I, II, III) judeţene (peste 300) şi oferă selecţionabili pentru loturile lărgite reprezentative. Câteva nume, şi cerem anticipat scuze, pentru eventualele omisiuni: Teodora Şerbana – medalia de bronz la Olimpiada de Ştiinţe (disciplina Biologie) din UE; Denis Mită, medalie de argint la Balcaniada de informatică de la Schumen (Bulgaria); Dan Mircea Mirea, selecţionat pentru Olimpiada internaţionlă de Biologie din Danemarca. Alţi elevi sunt convocaţi, chiar în această perioadă, la loturile naţionale în vederea participării merituoase la olimpiade de elită. La un moment dat, în timpul discuţiei noastre prof. Petrescu Zamfirică a ţinut să ne facă o precizare, la care a lăsat impresia că ţine mult: „Mereu ne propunem ţinte noi, ceea ce e firesc. Să nu credeţi cumva că elevii noştrii sunt nişte roboţi, rupţi de realitate. Ei socializează, specific vârstei, merg în excursii, au preocupări diverse, de la sport la practicarea muzicii, desenului sau picturii”. La capătul unei agreabile discuţii, am putut respira satisfăcuţi. Aflasem ceea ce ne interesa.  CN „Fraţii Buzeşti” din Craiova are elevi de elită, profesori de elită şi un director de super elită. Ceea ce nu mai trebuie demonstrat. În topul specializărilor pe licee, la nivel naţional, CN „Fraţii Buzeşti” din Craiova, specializarea Matematică-Informatică (bilingv: limba engleză) prima medie – 10, ultima medie 9,90 (locul I pe ţară); CN „Fraţii Buzeşti” specializarea Ştiinţele naturii; prima medie – 10; ultima medie 9,98 (locul II pe ţară). Locul III, în topul amintit, este deţinut de CN „Sfântul Sava” din Bucureşti, urmat de CN „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, CN „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti şi CN „Vasile Alecsandri” din Galaţi. Un reporter pătimaş, din părţile locului, scria în alte vremuri, minunându-se de valorile pe care le dă, mereu, Oltenia. Nu avea în vedere, însă, şi nici nu avea cum, aceşti teribili copii, fiindcă ne putem exprima astfel, şi dotaţi nativ, dar şi bine instruiţi, pe care îi dă Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”.

2 COMENTARII

  1. Ați omis într-adevăr ceva: Dan Mirea face parte din 2 loturi internationale:biologie si lingvistică și a câștigat , în timpul liceului, 5 medalii la olimpiadele internaționale!! Sperăm că urmează încă 2! Felicitări tuturor celor care au contribuit la renumela liceului!

  2. Numai ca sunt in stare sa jur ca nu profesorii respectivi au scris NOSTRI cu doi i si nici cine a scris astfel nu a facut acolo liceul. Dar stiu, tastatura e vinovata…

Comments are closed.