Asociația OvidiuRo şi bibliotecile publice din România, parteneri pentru diversitate și egalitate de șanse

0
340

Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) și Asociația OvidiuRo își unesc forțele pentru a crește accesul la educație și cultură al grupurilor vulnerabile și al minorităților.

Începând cu luna iunie, ANBPR a semnat un acord de colaborare cu Asociația OvidiuRo prin care cele două entități au agreat să se sprijine reciproc în implementarea de acțiuni cu impact socio-cultural, folosind infrastructura logistică și tehnologia disponibilă în bibliotecile publice. La ora actuală, aproximativ 2.600 de biblioteci publice din țară au calculatoare conectate la Internet, proiectoare și alte echipamente tehnice, dispunând totodată de săli moderne de lectură și spații de conferințe. În spiritul parteneriatului, Asociația OvidiuRo a agreat să acorde sprijin ANBPR în diseminarea obiectivelor proiectului Agora Culturală @ Biblioteca Ta în cadrul propriei rețele. O atenție deosebită se va acorda dialogului intercultural cu reprezentanții minorităților etnice interesați de promovarea diversității culturale și a specificului fiecărei minorități.

Agora Culturală @ Biblioteca Ta, un proiect amplu

Agora Culturală @ Biblioteca Ta este un proiect amplu de valorificare a diversității culturale a etniilor  prin tehnica poveștilor digitale. Aria de implementare a proiectului este reprezentată de județele Sibiu, Cluj, Brăila și București. Prin participarea la ateliere gratuite de Digital Storytelling, membrii comunității au ocazia să realizeze propriile povești digitale, sub îndrumarea bibliotecarilor, care sunt special pregătiți în acest sens. Proiectul propune astfel o manieră creativă și inovatoare de a recupera și valoriza memoria colectivă a etniilor, cu ajutorul tehnologiei. Pe de altă parte, ANBPR va contribui la susținerea a două proiecte marca OvidiuRo:  Atelierele de vară șotron şi Fiecare copil în grădiniță. În cadrul primului proiect,  300 de profesori și 400 de elevi vor participa la proiect, în perioada iulie-august. Prin diversele ateliere ce au loc cu implicarea profesorilor și a copiilor, aceștia din urmă învață lucruri utile despre ei, se dezvoltă personal și, poate cel mai important, copiii din aceste comunități se acomodează cu ideea de grădiniță și cu activitățile de grup. Pentru cel de-al doilea proiect,  în acest moment, două treimi din copiii vulnerabili de 3-5 ani din România nu sunt înscriși la grădiniță (spre comparație, 77% dintre cei din familii de mijloc frecventează grădinița).

Impulsionarea dezvoltării personale a participanților

Reprezentnaţii Ovidiu.ro ne precizează faptul că problema este acută, îndeosebi în mediul rural, iar prin parteneriatul cu ANBPR, OvidiuRo va avea posibilitatea să găzduiască în biblioteci, care beneficiază de resurse moderne, întâlnirile dintre asociație, profesori și părinți și va putea, totodată, să îndrume copiii către bibliotecă, unde vor găsi un spațiu adecvat de joacă sau de studiu, și se pot implica în activități organizate cu participarea bibliotecarilor. Datorită procesului de modernizare prin care au trecut bibliotecile publice în ultimii ani, acestea au devenit o resursă valoroasă pentru comunitate, îndeosebi în mediul rural.  „Oferind un spațiu în care atât localnicii de toate vârstele, cât și copiii, au acces la Internet și diverse informații generale, bibliotecile contribuie la găsirea unor soluții imediate la o serie întreagă de probleme cotidiene: demersuri  administrative, ajutor la teme, petrecerea timpului liber într-un mod activ și educativ, acces gratuit la Internet, etc. Toate aceste activități facilitate de bibliotecarii publici și reprezentanții OvidiuRo impulsionează atât dezvoltarea personală a participanților, cât și integrarea acestora în comunitate și în viața socială și profesională”, se precizează într-un comunicat de presă al Asociaţiei Ovidiu.ro.

***

Despre ANBPR :

ANBPR este cea mai reprezentativă asociație profesională a bibliotecarilor și a bibliotecilor publice din România, preocupată de bunăstarea și performanțele profesionale ale membrilor săi, de evoluția domeniului cultural național, și de emanciparea de substanță a comunităților. Pornind de la principiile de bază ale muncii asociative – solidaritate, coeziune, angajare socială și competitivitate – ANBPR pledează pentru revigorarea statutului și misiunii bibliotecarului în societate, pentru susținerea educației culturale de calitate și a diversității în cultură.

***

Despre OvidiuRo

Din 2010, când OvidiuRo şi Ministerul Educaţiei au lansat programul “Fiecare Copil în Grădiniţă”, care își propune să aducă pe agenda publică educaţia preşcolară şi să transforme programul “Fiecare Copil în Grădiniţă” în program naţional, susținut de către stat, de care să beneficieze toți copii săraci, până în 2020.  În prezent, “Fiecare Copil în Grădiniţă” ajută 2.400 de copii din 43 de comunităţi din 11 judeţe – unde media de prezenţă a copiilor săraci s-a dublat de când a început programul. Programul încurajează părinţii săraci să-şi trimită copiii de 3-5 ani la grădiniţă, prin condiţionarea de prezenţa zilnică a acordării unui stimulent de 50 de lei pe lună, sub forma tichetelor sociale.