Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi-a nuanţat din nou poziţia faţă de decizia politică de aderare la zona euro în 2019, declarând că sprijină iniţiativa pentru a avea un program naţional de care să ţină cont politicienii, lipsiţi de viziune pe termen lung, şi nu termenul avansat, greu de îndeplinit. „De aceea şi spijin aderarea la euro, nu neapărat ţinta 2019 este cea pe care o sprijin, este foarte greu de atins. De aceea şi spun că este un proiect ambiţios, dar ne trebuie un program naţional”, a spus Isărescu, la finalul conferinţei „Mugur Isărescu şi invitaţii săi”. În urmă cu o lună, Isărescu afirma că nu are cum să nu susţină aderarea la zona euro în 2019, mai ales că vârsta nu-i mai permită să creadă în proiecte de decenii, sugerând că îşi doreşte trecerea la moneda unică în următorul mandat la conducerea BNR. Declaraţia de ieri a reprezentat concluzia seminarului al cărui subiect principal a fost cercul vicios în care România s-a zbătutu timp de aproape 20 de ani, şi din care a ieşit cu greu în ultimii ani, prin ajustarea abruptă a dezechilibrelor.
Acasă Actualitate Actualitate internă Isărescu: Sprijin aderarea la euro ca program naţional, nu neapărat pentru 2019,...