Cupa Mondială 2018: Rusia preia ştafeta de la Brazilia

0
429

După Jocurile Olimpice de la Soci şi Marele Premiu de Formula 1, Moscova se pregăteşte de Cupa Mondială din 2018. În acest sens, Vladimir Putin s-a interesat  la Rio, unde a fost prezent, asupra unor detalii privind “organizarea unui eveniment de mare amploare”. Cele şase noi stadioane şi alte şase care vor fi renovate se află în diferite stadii: este vorba de marele complex Lujniki (81.000 de locuri), dar şi de stadioane din Sankt-Petersburg, Ekaterinburg, Kaliningrad,Volgograd, Rostovpe Don şi Saransk. Infrastructura regiunilor respective va trebui adaptată exigenţelor unei competiţii precum Cupa Mondială şi Kremlinul a prevăzut, oficial, un buget de 14,7 miliarde de euro. Cum mandatul lui VladimirPutin va expira cu câteva luni înainte de debutul competiţiei, presiunea asupra selecţionerului Fabio Capello este una imensă fiindcă ministrul Sportului, Vitali Mutko, a prevenit: “Nu vom avea dreptul, peste patru ani, să fim umiliţi în faţa propriilor suporteri”.