Asociația „Vasiliada” participă alături de Fundația „Copii în dificultate” din București, C.J.R.A.E. Argeș și Școala Gimnazială nr. 1 Voluntari, județul Ilfov, la implementarea proiectului „Să sprijinim elevii să înveţe experimentând – program pentru pregătirea elevilor şi dobândirea competenţelor-cheie care să le asigure succesul şcolar şi participarea viitoare pe piaţa muncii”, care va asigura accesul la educație pentru 400 de copii și tineri. În Dolj, activitățile proiectului se vor desfășura în cadrul a trei centre sociale ale Asociației „Vasiliada”, din Craiova, Lipovu și Filiași, unde cel puțin 150 de copii vor beneficia de servicii socio-educative.
Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 14 luni și are ca principale obiective dobândirea și dezvoltarea competențelor care să asigure integrare optimă școlară a copiilor aflați în dificultate, sprijinirea elevilor din grupul-țintă în scopul susținerii școlarizării acestora, dezvoltarea și furnizarea serviciilor de informare, pregătire și consiliere pentru părinți în scopul înțelegerii importanței educației pentru dezvoltarea copiilor, precum și rolului lor în educația acestora. Alte două obiective sunt dezvoltarea parteneriatului școală-comunitate, în special cu mediul antreprenorial, în vederea facilitării pregătirii și integrării pe piața muncii a elevilor din grupul țintă, și dezvoltarea competențelor pentru toate categoriile de personal implicate în furnizarea de servicii alternative în educație.
Proiectul va asigura accesul la educație pentru un număr de 400 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 3 și 16 ani, oferind totodată și programe de formare și perfecționare profesională pentru 60 de cadre didactice și alte categorii de personal care acordă servicii educaționale alternative, precum și informare, pregătire și consiliere pentru 200 de părinți.
În județul Dolj, activitățile proiectului se vor desfășura în cadrul a trei centre sociale ale Asociației „Vasiliada”, din Craiova, Lipovu și Filiași. „În cadrul acestor centre, cel puțin 150 de copii vor beneficia de servicii socio-educative. Așa sunt servicii de educație remedială, terapie ocupațională, consiliere psihologică, orientare școlara, dar și consiliere socială și mediere, în vederea dezvoltării unei relații armonioase între copii și părinții acestora”, spun reprezentanții Asociației „Vasiliada”.
Proiectul „Să sprijinim elevii să înveţe experimentând – program pentru pregătirea elevilor şi dobândirea competenţelor cheie care să le asigure succesul şcolar şi participarea viitoare pe piaţa muncii” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, D.M.I 1.1. „Acces la educaţie şi formare profesională iniţială de calitate”.