Fanii Ştiinţei: „Mititelu a premeditat excluderea echipei”

1
103

Craiova-maxima.ro, cea mai mare comunitate online a suporterilor Universităţii, a emis un comunicat prin care se dezice de orice proiect al lui Mititelu

Cele două proiecte cu numele Universitatea Craiova au declanşat polemici pe diverse forumuri sau reţele de socializare între suporterii alb-albaştri. Cea mai mare comunitate online a fanilor Ştiinţei, craiova-maxima.ro, a efectuat un sondaj printre membrii săi, majoritatea exprimându-se împotriva susţinerii proiectului demarat de Adrian Mititelu la Severin, considerând că patronul FC Universitatea este deja compromis şi nu mai poate beneficia de încrederea fanilor. Aceştia au enumerat „fărădelegile” lui Mititelu în decursul mandatului său, considerând că acestea n mai pot fi iertate şi ignorate.

 

Comunicatul craiova-maxima.ro, intitulat „Ai distrus o legendă”

”Considerăm ca Adrian Mititelu a beneficiat de prea multe şanse pentru a demonstra că poate face performanţă la Universitatea, dar a dat dovada de incompetenţă, inconsecvenţă şi a premeditat excluderea echipei din compeţiile fotbalistice, atunci când nu mai avea la indemână o soluţie pentru prelungirea agoniei. Minciunile lui şi umilinţele la care a supus fanii echipei de-a lungul timpului, ne-au arătat că este incompatibil cu dragostea noastră pentru Universitatea Craiova:

– A angrenat clubul în diferite campanii electorale, potrivit intereselor personale ale patronului şi sfidând eventualele alte opţiuni politice ale suporterilor;

– A fost părtaş la ambele retrogradări din istoria clubului;

– Nu a reuşit să obţină licenţa pentru a juca in Liga I;

– A mutat echipa la Dr.Tr.Severin pentru a lua bani de la primaria acestui oraş;

–  A jignit locuitorii Craiovei declarând că oraşul nu merita echipa lui de fotbal şi declarând în mod repetat că e echipa lui şi a familiei lui;

– A plătit interlopi care să ameninţe fanii de pe stadion care nu erau de acord cu el, ajungându-se până la vizite la domiciliu celor care nu se supuneau;

– A dezbinat suporterii cumpărând lideri de galerie sau fani, lucru prestat chiar şi în această perioadă;

– A jignit şi umilit fanii în cele mai sinistre moduri (evacuarea de pe stadion; nepunerea în vânzare a biletelor la unele meciuri; a interzis accesul fanilor la deplasările cu Dinamo Bucureşti şi Astra Ploieşti; a asmuţit pe nedrept jandarmeria asupra suporterilor echipei, invocând false motive);

– A jignit şi umilit fostele glorii ale echipei

– Sub patronajul său s-au înregistrat mai multe meciuri importante suspecte de blat, precum cele cu CFR, Vaslui şi Steaua (0 victorii a obtinut Craiova impotriva Stelei in perioada lui Adrian Mititelu);

– A dus o politică managerială dezastruoasă, angajând în jurul său membrii de familie fără experieţă şi oameni fără personalitate care aveau doar rolul de a aproba orice decizie;

– A creat mai multe societăţi comerciale prin care a plimbat clubul pe care l-a dus în final în insolvenţă, transformându-l în birou de avocatură angrenat în multiple litigii cu final neclar.

Acest presupus om de afaceri (pentru că nu are nici o afacere publică) a fost identificat de comunitatea noastră drept principalul responsabil pentru situaţia actuala a fotbalului din Bănie şi ne dezicem de orice nou proiect anunţat public de Adrian Mititelu. Ultimele sale tentative de manipulare, legate de palmaresul şi “brandul securizat”, demonstrează că acest om nu a înţeles niciodată ce înseamnă Universitatea Craiova pentru noi. Drept urmare considerăm că este un moment zero, nu doar pentru echipa de fotbal în sine ci şi pentru suporteri, dezbinaţi si invrăjbiţi de-a lungul timpului. E vremea ca şi în rândul suporterilor să facem loc unor voci tinere şi nepătate de compromisuri sau atitudini duplicitare. Facem apel la respectarea părerii fiecarui suporter în ceea ce priveşte echipa pe care o va susţine (fie ca e vorba de FCUC sau CSUC) şi suntem total împotriva folosirii violenţei fizice sau verbale pentru impunerea unui anumit punct de vedere. Fideli principiului de a fi o tribună independentă ce oferă loc de exprimare tuturor opiniilor, vom oferi informaţii şi loc de exprimare civilizată şi neîngradită, atât pentru suporterii FCUC, cât şi pentru suporterii CSUC”

1 COMENTARIU

  1. Mititelu face referendum pentru propria-i viata. El stie ca la intins mana se pricepe cel mai bine si pentru un final dramatic a pastrat aceasta ultima carte. Va avea surpriza trista sa constate ca lumea nu mai vrea sa vada echipa familiei sale pe “Ion Oblemenco”, moment in care isi va da seama ca e ruinat. Va iesi pe balconul de la New York cu o lacrima in coltul ochiului, imbracat in alb si albastru si se va arunca in gol sub privirile camerelor de filmat chemate in prealabil chiar de el. Va fi ultima sa incercare, disperata, efeminata si stupida, de a intoarce norocul scapat printre degete in anul Pestelui. In cadere Mititelu isi va potrivi pentru ultima oara ochelarii, isi va aminti de zilele in care isi scria numele in ziar cu litere mari si despre clipele in care chiar avea impresia ca poate deveni un om mare. Va zambi satisfacut inainte de impact incantat dar neimpacat si apoi va sopti cu regret: “Pacat!”. In clipa izbiturii isi va aminti de inamicii vazuti si nevazuti, de cei care i-au taiat aripile si i-au transformat zborul in plonjon. Scrasnind din dinti va atinge cimentul din fata New York-ului, iar zgomotul produs il va face sa realizeze ca nici pamantul nu-l mai accepta. Se va ridica in genunchi, plin de julituri si de frica. Cautand cu privirea o camera, un microfon, o ultima declaratie de presa. Sub dezamagirea breaking news-ului ratat presa il va parasi. Ramas in genunchi, cu privirea pierduta si mana intinsa, Mititelu ipostaziat de destin va plange ca un copil dupa viitorul neimplinit si mostenirea neconsumata. El, maestrul mostenirilor sa ramana fara de mostenire. Pentru asta chiar se merita un referendum.

Comments are closed.