Tragedie în comuna Leu

0
1110
În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 6, pe raza localităţii Leu, a avut loc un accident rutier. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit că un bărbat de 40 de ani, cetăţean străin, care conducea un autoturism pe DN 6, din direcția Craiova către judeţul Olt, a lovit un cap de pod, răsturnându-se cu autoturismul în afara părţii carosabile. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto, o femeie de 32 de ani şi doi copii de 10 şi 11 ani, pasageri în autoturism, au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din păcate, un alt copil,  în vârstă de 4 ani, pasager, a decedat la faţa locului. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Conform ISU Dolj, la locul accidentului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, un echipaj de prim ajutor medical, echipajul SMURD și echipaje SAJ.
Șoferul e cetățean egiptean și are, împreună cu familia, reședința în Drăgănești, județul Olt. Se pare că a muncit în Italia, de unde s-a întors azi în România.