Premiile „Pro-Excellentia”, „stropite” cu vin de prefectul de Dolj

0
24

„Nu facem mare lucru astăzi, doar aducem un semn de recunoştinţă din partea noastră. Nu le facem viaţa mai bună, ci încercăm numai să le dăm o clipă de mulţumire sufletească. Am considerat că e normal să se întâmple asta…”, a afirmat prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, referindu-se la artiştii craioveni recompensaţi în cadrul Galei UNITER din acest an, pe care şi Instituţia Prefectului judeţului Dolj a găsit de cuviinţă să-i premieze în cadrul unei festivităţi desfăşurate, ieri, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”. Actorul Ilie Gheorghe, Asociaţia Culturală „GAG”, regizorul Mircea Cornişteanu şi actorii craioveni din distribuţia spectacolului „Unde-i revolverul?” au primit, cu acest prilej, Distincţia „Pro-Excellentia”. Şi ca să nu înghită în sec după vreo recompensă financiară, premianţilor le-a fost oferită… câte o sticlă cu vin. Că doar momentele de bucurie cu licoarea lui Bachus se stropesc! „Provine tot din cultură… o cultură a viţei-de-vie”, a explicat prefectul alegerea Sauvignon-ului din 1997, purtând eticheta Staţiunii Didactice „Banu Mărăcine”.

Prima întâlnire din seria recunoaşterii excelenţei în cultură

«Teatrul Naţional „Marin Sorescu” şi colectivul Teatrului de Păpuşi din Craiova au fost nişte răsfăţate, de-a lungul timpului, ale Premiilor UNITER», a afirmat actorul Emil Boroghină – aflat, ieri, în rol de moderator al primei întâlniri din seria „Pro-Excellentia”, organizată de Instituţia Prefectului judeţului Dolj şi având ca temă „Teatrul ca formă de excelenţă”. Fostul director al Naţionalului craiovean a trecut în revistă toate premiile obţinute de artiştii şi spectacolele scenei craiovene în Galele UNITER – eveniment anual organizat de Uniunea Teatrală din România –, pentru a ajunge la cele mai recente, obţinute în cadrul cele de-a XIX-a festivităţi, ce s-a desfăşurat pe data de 18 aprilie a.c., în studioul TVR 1, de unde a şi fost transmisă în direct.

Unul dintre premiile teatrului românesc pentru anul 2010 a revenit actorului Ilie Gheorghe: Premiul pentru întreaga activitate. De asemenea, Asociaţia Culturală „GAG” – reprezentată de scenograful Eustaţiu Gregorian, teatrologul Adriana Teodorescu şi ec. Gusti Teodorescu – a fost răsplătită cu Premiul special pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile, mai precis pentru Muzeul Păpuşilor, inaugurat, la începutul acestui an, la Casa Băniei. Totodată, „Unde-i revolverul”, de Görgey Gábor, a câştigat Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru TV. Regia şi scenografia îi aparţin lui Mircea Cornişteanu, director al Naţionalului craiovean, muzica este compusă de Nicu Alifantis, iar din distribuţia pentru varianta realizată la TVR fac parte actorii Horaţiu Mălăele, Sorin Leoveanu, Valer Dellakeza, Angel Rababoc şi Marian Politic.

„Sunteţi cei care aţi dus faima acestor locuri! Vă mulţumim pentru ceea ce faceţi!”

Pentru toţi aceştia a fost organizată festivitatea de ieri – „gest unic până acum, în peisajul cultural al urbei noastre, al diriguitorului judeţului Dolj”, după cum remarca Emil Boroghină, dorinţa declarată a Instituţiei Prefectului fiind de a recunoaşte meritele deosebite ale unor creatori de excepţie, cum sunt cei de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” şi Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri”.

«Întotdeauna m-am întrebat cum e să fii artist. Mi-am dat seama că pot să ştiu cel mult cum e să stai pe lângă nişte artişti. Cred că a fi artist înseamnă mult mai mult decât percepem fiecare dintre noi, cei care nu suntem „prinşi” în acest uragan care înseamnă cultura şi care are marea menire de a ne ridica, nu de a ne apleca. Noi, cei din afară, doar beneficiem, suntem principalii „profitori” ai străduinţei, vocaţiei, pasiunii şi, la urma urmei, subjugării la care se supun de bunăvoie artiştii. Dumneavoastră sunteţi cei care aţi dus faima acestor locuri, acestor instituţii. Vă mulţumim pentru ceea ce faceţi!», a spus prefectul Nicolae Giugea înainte de a înmâna cele şapte Distincţii „Pro-Excellentia”: actorilor Ilie Gheorghe, Sorin Leoveanu, Valer Dellakeza, Angel Rababoc şi Marian Politic, regizorului Mircea Cornişteanu şi Asociaţiei Culturale „GAG”.

„Mi s-a părut firesc ca vinul să fie alături de cei care produc frumosul”

Plachetele înmânate acestora au fost însoţite de câte o sticlă cu vin de colecţie – Sauvignon din 1997, de la Staţiunea Didactică „Banu Mărăcine”. „Provine tot din cultură… o cultură a viţei-de-vie. În plus, mi s-a părut firesc ca vinul să fie alături de cei care produc frumosul”, a explicat prefectul alegerea. „Este un produs care îmi aparţine, e făcut de subsemnatul. E mândria mea profesională. Acum, dacă nu e bun… să nu spuneţi la nimeni. Dacă e bun, puteţi să mă lăudaţi”, a adăugat, în glumă, Nicolae Giugea, totodată cadru didactic la Facultatea de Horticultură a Universităţii din Craiova.

În plus, actorul Ilie Gheorghe şi scenograful Eustaţiu Gregorian, membru fondator al Asociaţiei Culturale „GAG”, s-au bucurat de câte un album ce reuneşte imagini şi texte despre activitatea de-o viaţă dedicată scenei, ambele editat de „Aius” în condiţii grafice de excepţie.

Distincţiile „Pro-Excellentia”, ediţia I:

  • Ilie Gheorghe, actor de înalt prestigiu al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, în semn de recunoaştere pentru realizările sale excepţionale încununate cu Premiul pentru întreaga activitate, acordat pentru anul 2010, în cadrul Galei Premiilor UNITER.
  • Asociaţia „GAG”, organizaţie neguvernamentală de promovare a artei păpuşăreşti, în semn de recunoaştere pentru premiul acordat în cadrul Galei Premiilor UNITER pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile în anul 2010.
  • Mircea Cornişteanu – regizor şi director al TNC, actorii Valer Dellakeza, Sorin Leoveanu, Angel Rababoc, Marian Politic, în semn de recunoaştere pentru premiul acordat în cadrul Galei Premiilor UNITER pentru spectacolul de teatru TV „Revolverul”, montat în anul 2010.