Cristescu: „Mititelu a făcut de râs Universitatea”

0
32

Declaraţii dure făcute la ieşirea de la DNA de căpitanul din anii 90 al Ştiinţei

Silvian Cristescu

Fostul căpitan de echipă şi preşedinte al Universităţii Craiova în perioada în care Piţurcă a fost manager general, Silvian Cristescu, a fost prezent ieri la DNA Craiova, fiind citat în calitate de martor, în plângerea făcută de Adrian Mititelu lui Victor Piţurcă şi jucătorilor Găman şi Bărboianu. La ieşire, Cristescu l-a desfiinţat pe actualul patron al echipei, acuzându-l pentru situaţia în care a ajuns Ştiinţa, lansând şi câteva ironii la adresa lui Mititelu. „Nu pot să spun ce am discutat pentru că e secret, dar am venit în calitate de martor în cazul plângerii făcute împotriva lui Victor Piţurcă şi a jucătorilor. E incredibil că în România se poate să dai bani cuiva şi apoi tot acela să te reclame la DNA. Crezând că scapă de datorie, ne reclamă pe la DNA. Nu vedeţi că toată lumea e vinovată, numai el nu? Un asemenea om precum Mititelu, care toată ziua stă pe canapea, trage vânturi şi vorbeşte la televizor ne-a făcut de râs regiunea şi echipa de fotbal.  Probabil că trebuie să-i cer voie pe unde să circul prin Craiova, pentru că mi-a transmis ameninţări prin doi prieteni comuni, dar să stea el liniştit, să nu vin cu maşina lângă el pe canapea. Am văzut că tot vorbeşte de inteligenţa mea, dar eu am văzut notele lui de la şcoală în ziar. Făcea un 7 dintr-un 3 şi un 4. Să nu uite că atunci când a mers prima dată cu mine la federaţie nu-l cunoştea lumea, mă întrebau cei de acolo dacă am venit cu bodyguardul după mine”, a mai spus Cristescu. Fostul preşedinte al Ştiinţei speră ca Universitatea să nu fie dezafiliată din cauza faptului că a apelat la instanţele civile, dar mai cu seamă îşi doreşte ca Mititelu să renunţe la Universitatea Craiova. „Sper să vândă echipa, deşi nu mai ştiu dacă are cui, dacă mai este cineva interesat de ea după datoriile pe care le are şi unde a adus-o Mititelu” a spus Cristescu.