Contrabandă cu produse neînregistrate

0
26

În data de 15.05.2025, la diferite intervale orare, lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în parcarea din apropierea stației de taxare a podului Calafat–Vidin, au oprit, pentru control, mai multe mijloace de transport. Cu ocazia efectuării verificării acestora, au fost descoperite 400 de produse de îmbrăcăminte, marochinărie și parfumerie, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute, iar persoanele în cauză nu au putut prezenta documente de proveniență.

Bunurile descoperite, estimate la o valoare de aproximativ 83.800 de lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal. “În prezent, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de Parchet competentă”, a precizat Raluca Stanciu, purtător de cuvânt al STPF Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *