PNRR : Cereri de finanţare pentru proiecte de peste 500 de milioane de euro

0
484

Cereri de finanţare pentru proiecte de peste 500 de milioane de euro au fost depuse, în prima oră de la lansarea apelurilor, din bugetul total de 2,7 miliarde al Fondului Local, componentă a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). “După cum este cunoscut, din Fondul Local, comunităţile locale, cu finanţare de la Ministerul Dezvoltării, pot construi, la nivel naţional, în total 5.522 de locuinţe pentru tineri şi specialiştii din sănătate şi învăţământ, eficiente energetic, vor putea fi înnoite parcurile de vehicule destinate transportului public cu 1.135 de vehicule nepoluante, pentru care se vor instala şi 13.200 puncte de reîncărcare. De asemenea, se vor realiza 1.091 km de piste pentru biciclete”, a precizat ministrul Cseke Attila. În conformitate cu reglementările şi ghidurile solicitantului publicate, Ministerul Dezvoltării a lansat, luni, la ora 10,00, apelurile de proiecte pentru dezvoltarea localităţilor şi a unei infrastructuri moderne şi prietenoase cu mediul, în prima oră fiind înregistrate 784 de cereri de finanţare, cu o valoare de peste 500 de milioane de euro, a explicat ministrul Dezvoltării, potrivit unui comunicat de presă al MDLPA.