Se deschide Salonul Naţional de Minerale, Fosile şi Geme

0
478

Aproximativ 40 de colecţionari şi comercianţi de minerale, fosile şi geme din ţară (Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca, Arad, Tulcea, Bucureşti ş.a.) şi străinătate (Ungaria, Ucraina, Moldova) se vor reuni la Craiova, în perioada 18-20 mai, la cea de-a XI-a ediţie a Salonului Naţional de Minerale, Fosile şi Geme. Evenimentul este organizat de Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Dolj şi în parteneriat cu Consiliul Local și Primăria Municipiului Craiova. Deschiderea oficială va avea loc în Piaţa „William Shakespeare”, vineri, 18 mai, ora 11.00, expoziția cu vânzare putând fi vizitată zilnic, în intervalul orar 9.00-19.00, iar duminică, până la ora 15.00.

«Salonul Naţional de Minerale, Fosile şi Geme este, în fapt, o expoziţie în aer liber, un târg, dar şi o bursă a mineralelor, fosilelor şi gemelor, menită a informa şi a forma publicul vizitator, transformând centrul Craiovei într-un regal de culoare şi forme, prin etalarea unei diversităţi de minerale, pietre semipreţioase şi atrăgătoare bijuterii hand-made (coliere, cercei şi brăţări)», se precizează într-un comunicat de presă al muzeului. Instituţia a organizat o primă ediţie a Salonului în 2008, an de an publicul craiovean devenind mai numeros şi mai interesat de minerale şi geme, context în care evenimentul s-a legitimat valoric, devenind o frumoasă tradiţie locală.