La Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” s-a premiat excelenţa

0
1081

Ieri, la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” a avut loc festivitatea de premiere a celor mai merituoşi elevi, prin premiile obţinute la concursurile şi Olimpiadele şcolare, la disciplinele la care au concurat. Instituţia de învăţământ preuniversitar se mândreşte, şi în acest an, cu rezultatele obţinute, cele care au dus şase elevi în loturile naţionale, cei care vor reprezenta România la fazele internaţionale, şi cu alţi reprezentanţi aflaţi în loturile lărgite, care aşteaptă un semn pentru a face parte din echipa naţională, după parcurgerea mai multor etape de selecţie. 

Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” şi-a premiat, ieri, cei mai buni elevi, cei care au obţinut premii importante la fazele naţionale ale diferitelor concursuri şi la Olimpiadelor şcolare, la diverse materii. Au fost peste 300 de premii şi menţiuni obţinute, care şi-au găsit recompensa materială prin alocarea mai mult de 55.000 de lei, bani care au venit din partea Fundaţiei „Fraţii Buzeşti”. A fost o manifestare cât se poate de bine pusă la punct, prin care s-a adus în evidenţă meritul copiilor, cadrelor didactice şi, nu în ultimul rând, cel al părinţilor. „La începutul acestui an şcolar, am sărbătorit 135 ani de la înfiinţarea Colegiului „Fraţii Buzeşti”, şi sunt convinsă că ne aflăm la înălţimea înaintaşilor noştri, acesta fiind, încă de la înfiinţare, un locaş de cultură şi educaţie pentru copiii „României Mari”. Astăzi, premiem peste 300 de elevi care au obţinut rezultate extraordinare, la nivel naţional, la concursuri şi Olimpiade şcolare. Premierea copiilor va fi recompensată şi material, prin sprijinul Fundaţiei „Fraţii Buzeşti”, suma depăşind 55.000 de lei. Avem şase reprezentanţi care vor merge la fazele internaţionale, iar alţii sunt în loturile lărgite şi aşteaptă selecţia ”, a precizat prof. Carmen Lucia Ştefănescu, director al Colegiului Naţional „Carol I”.

Elevii şi profesorii vorbesc

În acest moment, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” are calificaţi mai mulţi elevi, la diverse olimpiade şi concursuri, la fazele  europene şi internaţionale :  Tiberiu Buruiană (Limba franceză), Emanuel Dicu (Informatică), Diana Gabroveanu (Biologie), Elena Fey Papalitas (Neogreacă), Alexandra Udriştoiu (Informatică), Giulia Maria Bulugean ( Fizică), precum şi, o surpriză plăcută, Cipriana Tcaciuc (Limba rusă). 

În loturile lărgite ale României se află Florian Chiriac Călina („Ştiinţele Pământului”) şi Radu Romanescu (Chimie). Am discutat cu câţiva dintre ei, aceştia fiind foarte volubili, arătând că nu au emoţii. „Am participat la The International Young Physicists’ Tournament , un concurs extreme de interesant, un debate în Fizică, m-am calificat la etapa finală, naţională, care s-a desfăşurat la Timişoara şi aici am prezentat experimentul în limba engleză. Am făcut muncă de laborator şi de cercetare, inclusiv acasă. La astronomie, am lucrat cu domnul profesor  Octavian Georgescu, la această materie, care nu se învaţă la şcoală mă pregătesc la Astrobotic Club. Aş dori să urmez o carieră în aero-modele spaţiale şi în cercetare. În perioada 28 – 31 mai, voi fi prezentă la Strasbourg, după ce am fost premiată la concursul AMOPA, unul recunoscut la nivel european” –  Giulia Maria Bulugean, clasa a X-a E. „O calificare la asemenea competiţii vine după o muncă îndelungată. Nu trebuie să sari peste nicio etapă. Eu nu am făcut foarte multe sacrificii, deoarece mi-am dozat efortul şi mi-am împărţit timpul în aşa fel încât să am şi parte de deconectare. Vreau să rămân în ţară, voi merge la Cluj, la Facultatea de Medicină, şi îmi doresc să rămân în ţară” –  Diana Gabroveanu, completată şi de prof.  Genelia Petrescu: „Trebuie o comunicare între elev şi profesor, trebuie să-i înţelegi problemele copilului şi să-l ajuţi, astfel încât să fie o prietenie. Asta am reuşit cu Diana şi sunt convinsă că va avea rezultate în viitor”.

La Informatică avem doi tineri: Alexandra Udriştoiu şi Emanuel Dicu, profesor fiind  Marius Nicoli, cel care a declarat că „este meritul copiilor , în primul rând, dar şi al corpului profesoral. Sunt copii selectaţi, vorbim de viitor, de acum, încercând să le valorificăm calităţile. La Informatică, suntem în al IX-lea an consecutiv în care avem reprezentanţi în lotul României. Emanuel Dicu va merge la Olimpiada pluridisciplinară din Yakuţia, iar Alexandra Udriştoiu la Balcaniada de Informatică, acum fiind la categoria „seniori”, şi sunt convins că vor veni cu rezultate foarte bune”. 

„Suntem în faţa excelenţei…”

Premierea de ieri a fost onorată de un prezidiu format din prof.univ. dr.  Radu Constantinescu, prorector al Universităţii din Craiova şi preşedinte executiv al Fundaţiei „Fraţii Buzeşti”, prof. univ. dr.  Cristian Spulbăr, preşedinte al Asociaţiei de Părinţi din cadrul Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”,  Sandu Moţăţăianu, reprezentant al aceleiaţi asociaţii, dar şi reprezentant la nivel judeţean al aceleiaşi organizaţii. Invitaţi au fost prof.  Monica Leontina Sună (inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj) şi prof.  Nicuşor Cotescu  (inspector general adjunct al învăţământului doljean). „Este vorba de emoţie şi bucurie şi vă felicit pe toţi. Aţi făcut sacrificii, foarte multe, dar rezulatele se văd” – Monica Sună; „Este o bucurie să mă adresez celor mai buni elevi. Suntem în faţa excelenţei, una care pregăteşte elitele” – Radu Constantinescu. Ca o completare, 56 de profesori, din totalul de 130, au pregătit elevii, 36 având aceleaşi performanţe şi anul trecut.