Cambridge Analytica, anchetată de FBI şi Departamentul american al Justiţiei

0
341

Departamentul american al Justiţiei şi poliţia federală (FBI) anchetează Cambridge Analytica, firma de analiză de date închisă în urma scandalului privind colectarea datelor a zeci de milioane de utilizatori Facebook, dezvăluie The New York Times, scrie Reuters.

Procurori încearcă să interogheze foşti angajaţi Cambridge Analytica şi bănci implicate în afacerile sale, scria în ediţia de marţi cotidianul, citând oficiali americani şi alte surse la curent cu ancheta.

Cambridge Analytica a anunţat luna aceasta că se închide, după ce a pierdut clienţi şi s-a confruntat cu pierderi tot mai mari în urma unor dezvăluiri potrivit cărora a cules datele a zeci de milioane de utilizatori Facebook – fără consimţământul acestora – începând din 2014.

Acuzaţii cu privire la culegerea şi manipularea datelor a 87 de milioane de utilizatori Facebook de către Cambridge Analytica – angajată de echipa de campanie a miliardarului republican Donald Trump în 2016 – au declanşat o serie de anchete atât în Statele Unite, cât şi în Europa.

Ancheta Departamentului american al Justiţiei şi FBI pare să se concentreze asupra tranzacţiilor financiare ale firmei şi a modului în care şi-a însuşit şi a folosit datele culese de la Facebook şi alte surse, potrivit NYT.

Anchetatorii au contactat de asemnea Facebook, scrie ziarul.