Consiliul de Securitate al ONU a condamnat testul balistic efectuat de Coreea de Nord

0
374

onuConsiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a condamnat în unanimitate testul balistic efectuat luni de regimul nord-coreean, cerând Phenianului să renunţe la efectuarea de noi teste balistice ori nucleare şi avertizând că ar putea impune noi sancţiuni asupra Coreei de Nord. Într-un comunicat dat publicităţii luni seara, cei 15 membri ai Consiliului de Securitate afirmă că este de o importanţă vitală ca regimul din Coreea de Nord să demonstreze “un angajament sincer în privinţa denuclearizării, prin acţiuni concrete, şi a subliniat importanţa eforturilor de reducere a tensiunilor”. “În acest sens, Consiliul de Securitate cere Republicii Populare Democrate Coreeane să renunţe la efectuarea de nou teste nucleare şi balistice”, se mai arată în comunicat, membrii consiliului avertizând că sunt pregătiţi să impună noi sancţiuni la adresa regimului de la Phenian. Coreea de Nord a făcut vineri un apel la reconsiderarea implementării de sancţiuni la adresa sa, însă câteva zile mai târziu a efectuat un nou test balistic, afirmând că ar fi lansat cu succes un nou tip de rachetă balistică cu rază de acţiune medie şi mare, care poate transporta un focos nuclear de mărime mare.