Acces la registrul internaţional al donatorilor de celule stem hematopoietice

0
367

Instituţiile specializate din domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice vor avea acces la bazele de date ale instituţiilor similare internaţionale, astfel încât identificarea donatorilor de celule stem hematopoietice compatibili cu pacienţi din România să se poată face şi din bazele de date internaţionale, nu doar din baza de date naţională.

celuleGuvernul a aprobat plata cotizaţiilor şi taxelor aferente anului 2016 pentru interconectarea instituţiilor specializate din România cu instituţii similare internaţionale în domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, în valoare totală de 7.547 euro. Suma alocată se asigură de la bugetul de stat, în cadrul bugetului aprobat Ministerului Sănătăţii.

Pentru anul 2016, cotizaţiile şi taxele pentru interconectarea cu instituţii similare internaţionale sunt următoarele: cotizaţia de membru a Asociaţiei Mondiale a Donatorilor de Măduvă (AMDM), în valoare totală de 1.500 euro; cotizaţia de membru al organizaţiei Donatori de Măduvă Osoasă de Pretutindeni (DMOP), în valoare totală de 2.897 euro; cotizaţia de membru al Grupului European pentru Sânge şi Transplant de Măduvă (GESTM), în valoare totală de 900 de euro; taxa pentru acreditarea de către Federaţia Europeană de Imunogenetică a laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, câte 750 de euro pentru fiecare din cele trei laboratoare acreditate, şi anume: Laboratorul de imunogenetică şi histocompatibilitate HLA al Institutului Clinic Fundeni, Laboratorul de imunogenetică şi histocompatibilitate HLA al Institutului Naţional de Hematologie Transfuzională “Prof. C.T. Nicolau”, Laboratorul clinic de analize medicale al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.

Acreditare pentru o perioadă de un an

Cotizaţiile şi taxele la care face referire hotărârea de guvern aprobată sunt aprobate anual şi se calculează pe baza cursului de schimb lei/euro stabilit de Banca Naţională a României la data efectuării plăţii. Plata lor se face de către Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, conform HG 760/2009 privind înfiinţarea registrului.

Acreditarea de către Federaţia Europeană de Imunogenetică (FEI) a laboratoarelor HLA (human leukocyte antigen) care îndeplinesc standardele europene se face pentru o perioadă de un an şi numai după plata cotizaţiilor şi a taxei de acreditare.