O nouă serie de conferințe de dezvoltare spirituală, cu acces liber pentru public

0
330

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” în colaborare cu Fundaţia „Amadeus” din Craiova inaugurează o nouă serie de conferinţe, cu titlul „Omul spiritual”, ce vin ca o continuare a seminariilor „Puterea cuvântului şi vindecarea spirituală”, susţinute la sfârşitul anului 2014. Potrivit organizatorilor, „discuţiile vor viza subiecte legate de structura intimă a individului, boală şi vindecare, viaţă şi fericirea către care tindem cu toţii”. „Pentru că în centrul preocupărilor tot mai multor persoane se regăsesc nevoile de dezvoltare personală şi împlinire profesională, participanţii vor găsi suportul necesar pentru a-şi  identifica şi valorifica resursele proprii care, într-un cuvânt, vor contribui la dezvoltarea lor spirituală”, adaugă inițiatorii proiectului. Conferinţele se vor desfăşura bilunar, sâmbăta, de la ora 10.00, la Casa de Cultură (strada „Traian Demetrescu” nr. 31), și, la fel ca precedentele, vor fi coordonate de Ileana Stănculeasa, doctor în Teologie, membru al Fundaţiei „Amadeus”. Accesul publicului va fi liber, tinerii şi adulţii interesaţi de subiecte fiind invitaţi să participe activ la discuţii. Seria de conferințe de dezvoltare spirituală va fi inaugurată astăzi, 16 mai, întâlnirea urmând să se desfășoare în Salonul Medieval al instituției, între orele 10.00 și 12.00.