Alegerile europarlamentare: Când „profesorii” bâlbâie lecţia

1
920

 Liberalii Norica Nicolai şi Varujan Vosganian, prezenţi miercuri la Craiova, reprezintă în orice evaluare doi tenori de luat în seamă în campania electorală curentă. Discursul lor, de regulă cumpătat, prin expresivitate, chiar şi când n-are strălucire, părea de luat în seamă, graţie absenţei confuziei etice, aroganţei şi suficienţei. Îndeosebi Norica Nicolai, care e eurodeputat, chiar reuşea să se facă ascultată. Deplasaţi la Craiova, bănuim în campanie electorală, într-o conferinţă de presă au avut mai degrabă mesaje defazate, circumscrise deloc îndepărtatei campanii pentru alegerile prezidenţiale. Fiindcă temele acroşate n-aveau nici o legătură, dar nici una, cu alegerile europarlamentare din 25 mai a.c.. Iar pseudo-răfuiala lor cu Guvernul Ponta, mai degrabă indecentă decât interesantă, sugerează ieftine resentimente politice din repertoriul politicianului de carieră. Mai concret. Poate fi temă de dezbatere pentru europarlamentare faptul că nu s-a mai privatizat nimic în România în ultimii doi ani, iar investiţiile străine sunt iluzorii, cum şi-a ornat discursul Varujan Vosganian, cu mina sa afabilă, surâzătoare, definitorie pentru politicianul care nu şi-a făcut decât datoria? Pe care te poţi bizui, cât te poţi bizui la jocul de cărţi pe Jolly Joker. Poate fi „schimbarea orei României”, prin trecerea la „ora Europei Centrale”, ceva seducător pentru electoratul liberal, încât acesta să voteze „cum trebuie” pe 25 mai a.c.? Poate fi agenda Uniunii Europene, eventuala reformă constituţională (!?) a UE, o viabilă dezbatere în campania pro-europeană? Fiindcă nu-i bănuim de altă atitudine pe cei doi lideri naţionali ai PNL. Nedumeriţi de poziţionarea României faţă de viitoarea piaţă unică sau politica energetică, teme absente în discuţiile din spaţiul public, cei doi comunicatori ne-au lămurit buştean, cu alte ingrediente introduse în discursul lor. Fiindcă nu puteau să nu aplice o plesneală pauşală atât premierului Victor Ponta, cât şi preşedintelui Traian Băsescu, „doi actori care fac deliciul zilnic”, în opinia lor. Evident, Crin Antonescu are abordări „remarcabile”. Sobre şi eficiente. Ca toată boierimea autohtonă. Ca să nu zâmbim fără rost doar pentru atât, ni s-a mai transmis prin liturghie că dezbaterea despre temele enunţate n-a existat, în schimb asistăm „la o dezbatere aproape tabloid”. Deputaţii Mihai Voicu şi Ionuţ Stroe, dar şi senatorul Mario Oprea n-au mai avut completări. Năuceala transmisă era deja suficientă. Şi totuşi, o nedumerire, dacă tot s-au bătut câmpii în chip euforic: reciclarea unor personalităţi politice nu merita discutată? Eurodeputatul Norica Nicolai, aflată şi la aceste alegeri pe lista de candidaţi a liberalilor, ai căror câştigători se vor alătura grupului ALDE, ce-l are drept ofertă pentru preşedinţia CE pe belgianul Guy Verhofstadt, era bănuită a înţelege simbolistica absenteismului la vot, ce a însemnat comisarul Viviane Reding, ce înseamnă libera circulaţie, Mecanismul European de Stabilitate, ce înseamnă PAC, ce înseamnă problema romilor, în fine, ce înseamnă Erasmus şi ce înseamnă finanţarea europeană. Şi, peste toate, cât de mult ne-am dorit să fim admişi în Uniunea Europeană, pentru a dobândi statutul de cetăţeni europeni. Anost semnal. Când „profesorii” bâlbâie lecţia, elevii nu înţeleg nimic, şi eventual fug de la şcoală. În cazul de faţă se augmentează absenteismul.

1 COMENTARIU

  1. maestre,norica nicolai, impreuna cu bostinaru au fost singurii europalamentari romani care au sustinut in parlamentul european evenimentele legale din romania care au dus la suspendarea marinarului.restul s-au ascuns prin statiuni de vara worldwide sau au infierat cu manie pedelist populara “incalcarile” statului de drept.
    norica a prezentat si atunci ca si acum realitatea din romania.
    mai apreciata este insa disertatia “omniescentului” marijean flatulata prin toate mijloacele mass-media?!

    cu laudele guvernarii basiste,care in numai 10 ani a imputinat populatia doljului cu 100 000 de locuitori iar alti peste 120 000 de locuitori ai judetului nu sunt cuprinsi in nicio evidenta structurala a populatiei apta de munca,deci someri fara acte.basca alti 30 000 de someri cu acte in regula!

    doi ziaristi “formatori de opinie” s-au ocupat de imaginea europarlamentarului in mass media doljeana.tibi patru si bogdan orlando serban berneanu.care se laudau peste tot cu prietenia acestuia.
    de tibi patru stim pe unde este.europarlamentarul stie cumva pe unde este orlando serban?

Comments are closed.