Va fi secetă: Ministerul Agriculturii colaborează deja cu Patriarhia Română!

0
381

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a tras semnalul de alarmă, clamând sfătos deunăzi: „Trebuie să ne pregătim pentru secetă în iulie-august, pentru a avea pierderi cât mai mici. Trebuie utilizate sistemele de irigaţie aşa cum sunt ele”. Nu ştim pe ce lume trăieşte Daniel Constantin. Secetă deja avem în judeţele Olteniei, de pildă, care contează în balanţa cerealieră a ţării. Aceasta este deja o constatare. Mai exact, inclusiv culturile de grâu, orz şi rapiţă suferă, ca să nu mai vorbim de cele de floarea-soarelui, porumb sau plante furajere, abia pornite în vegetaţie. Nu demult, Daniel Constantin spunea că pentru reabilitarea staţiilor de punere sub presiune a sistemelor de irigaţii, alocările din fondurile europene vor creşte la 60 de milioane de euro, faţă de 25 de milioane de euro anul trecut. Întrebarea este următoarea: ce s-a întreprins până acum, pentru a se trece la umplerea canalelor cu apă? Apoi, trebuia aşteptată luna mai pentru a aduce în discuţie pregătirea sistemelor de irigaţie pentru ceea ce urmează? Este prima dată când avem secetă? Ministrul Daniel Constantin este un ageamiu în problematica agrară, fără nici o legătură cu experienţa proprie de viaţă, iar gargara promovată este strict politicianistă. Dacă anul trecut, potrivit unei menţionări care îi aparţine, pierderile cauzate de secetă au fost de 20%, dar au fost sectoare care „au înregistrat pierderi de 60%”, nu era firesc un plus de precauţie şi operativitate? Stupizenia demersurilor ministrului Daniel Constantin nu se opreşte aici, fiindcă, în ziua de 13 mai a.c., ne informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române, a fost semnat Protocolul de colaborare între Patriarhia Română şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi ministrul Daniel Constantin. Conform protocolului, „locuitorii din zonele rurale vor fi informaţi despre fondurile europene derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, prin susţinerea campaniei  «PNDR vine în satul tău»”. Explicaţie la prevederile convenite prin protocol: „Pământul este un dar al lui Dumnezeu, iar omul are responsabilitatea sfântă de a-l proteja şi cultiva. Din acest motiv, colaborarea dintre biserică şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Durabile este necesară, cu atât mai mult cu cât satul românesc este în prezent îmbătrânit şi sărăcit, având nevoie de o implicare activă a tinerilor în proiectele de dezvoltare rurală”. Te freci la ochi. De uimire. Trecem peste nătânga neatenţie a redactării, fiindcă protocolul pomeneşte când de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, când de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Durabile, când de „satul îmbătrânit şi sărăcit”, când de „implicarea activă a tinerilor”. Numai de aportul preoţilor în campaniile electorale viitoare nu se pomeneşte nimic, dar aşa ceva probabil se subînţelege. Ce lobby să facă preoţii pentru „asocierea şi comasarea terenurilor”, când ei pot cel mult să le ia… în arendă. Din nefericire, înalta ierarhie a Bisericii Ortodoxe nu participă la marile evenimente ale cetăţii laice, deşi ele influenţează din plin viaţa enoriaşilor. Când a avut BOR o atitudine de implicare, nepărtinitoare, principială, care să provoace emoţie? În urmă cu doi ani, când Traian Băsescu a decis tăierea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15% (CCR a interzis ulterior tăierea pensiilor)? În octombrie 2011, când s-a făcut că plouă în poveste cu celebrarea regelui Mihai I? Despre patriarhul Daniel, fost Mitropolit al Moldovei, se spune că este un abil om de afaceri şi atât. Aşa că protocolul de colaborare dintre Patriarhia Română şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, lipsit de orice credibilitate şi utilitate, mai de grabă… ascunde ceva. Fiindcă o formalitate de duzină, o complimentare reciprocă, sunt excluse. Să „convoace” preoţii norii de ploaie prin rugăciuni, ne îndoim. De ei nu mai ascultă nimeni. De multă vreme.