Rusia bănuieşte Kosovo că serveşte ca teren de antrenament pentru opoziţia armată siriană. În cursul unei dezbateri în Consiliul de Securitate al ONU asupra Kosovo, luni, 14 mai a.c., Vitali Ciurkin, ambasadorul rus la ONU, a menţionat că „informaţii de presă tulburătoare atestă că autorităţile din Kosovo au stabilit contacte cu reprezentanţii opoziţiei siriene pentru antrenarea insurgenţilor pe teritoriul său”. O astfel de iniţiativă „este împotriva eforturilor mediatorului ONU şi al Ligii Arabe, Kofi Anan, şi transformă Kosovo într-un centru internaţional de antrenament pentru diferiţi insurgenţi şi grupuri armate, ceea ce înseamnă un factor grav de destabilizare dincolo de Balcani”, a mai adăugat reprezentantul Kremlinului. Vitali Ciurkin a cerut ca „instanţele internaţionale care operează în Kosovo să se opună unei asemenea derive”, referindu-se la UE şi ONU. Intervievat asupra acestei acuzaţii, de jurnalişti, ministrul kosovar al Afacerilor Externe, Enver Hoxhaj, a dezminţit, recunoscând, în acelaşi timp, „contacte diplomatice ale guvernului său cu opoziţia siriană”. „Noi susţinem ferm cauza lor” a mai spus el. Rusia, aliat istoric al Serbiei, denunţă sistematic independenţa Kosovo, recunoscută de 90 de ţări şi 22 din cele 27 de membre ale UE, considerând, în continuare, că această provincie este parte integrantă a Serbiei. Între timp, ţările din Golf încep să se îndoiască „serios” de şansele de succes ale planului emisarului Kofi Anan pentru Siria, unde violenţele au făcut, luni, 37 de morţi în întreaga ţară. „Luptele continuă, violenţele de asemenea, vărsarea de sânge nu se mai opreşte. Dar putem considera un progres că în loc de 80 de morţi se înregistrează 60” se întreabă prinţul Saoud al-Faysal, şeful diplomaţiei saudite, care se exprimă în numele a şase monarhii ale Golfului, reunite la Ryad. Actualmente, 189 de observatori ONU se află în Siria pentru supravegherea aplicării planului Anan, considerat de componenţi ai opoziţiei drept un eşec. Alain Jupe, şeful diplomaţiei franceze, probabil până astăzi, a evocat, ieri, „eşecul” misiunii lui Kofi Anan în Siria, exprimându-şi speranţa că Rusia îşi va schimba atitudinea în privinţa sancţiunilor ONU contra regimului lui Bachar al-Assad. În timp ce Siria se scufundă în haos, confruntările confesionale între suniţii ostili regimului şi aluiţii partizani ai regimului lui Bachar al-Assad s-au extins în Liban. Începând de sâmbătă, opt libanezi au fost împuşcaţi în astfel de confruntări, în timp ce armata libaneză a prevenit, luni seara, intrarea unor combatanţi în anumite cartiere. Regimul Bachar al-Assad vrea să controleze distribuirea ajutoarelor umanitare în Siria şi negocierile pe această temă cu ONU sunt în impas. „Această atitudine nu este fezabilă pentru biroul ONU de coordonare a afacerilor umanitare (BCAH)”, a indicat un diplomat. Dincolo de declaraţiile contradictorii, cert este faptul că situaţia rămâne tot mai greu de controlat şi în afara unei viziuni clare de încetare a focului de-o parte şi de alta.