Galeria „ARTA” a Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Craiova, găzduieşte astăzi, ora 19.00, vernisajul expoziţiei de pictură a artistului Mihai Coţovanu. De asemenea, aici are loc lansarea albumelor „Artă întru desăvârşire – Mihai Coţovanu”, semnat de Mircea Deac, şi „Penelul şi paleta – Mihai Coţovanu”, de Valentin Ciucă. Prezentarea va fi făcută de Florin Rogneanu, director al Muzeului de Artă Craiova.
Mihai Coţovanu s-a născut la Iaşi, pe 21 iulie 1967. În perioada 1978-1989 a urmat cursurile Şcolii Populare de Arte (clasa prof. Leonard Ghiţă), iar între 1990-1995 – pe cele ale Academiei de Arte „George Enescu” – Facultatea de Arte Plastice si Design (Specialitatea Pedagogia artei, clasa profesorului Liviu Gonceariuc). Este membru U.A.P. – Filiala Iaşi din 2007. A participat la numeroase expoziţii de grup şi personale, deschise la Galeriile de Artă „Artis” din Bucureşti, „Cupola” din Iaşi, „Europe” din Braşov, „Lascăr Vorel” din Piatra Neamţ, Muzeul de Artă Braşov, Sala „Constantin Brâncuşi” a Palatului Parlamentului din Bucureşti etc.
Printre cele mai importante distincţii obţinute se numără Premiul Academica „C. D. Stahi” la Concursul Naţional de Artă „Nicolae Tonitza” la Bârlad (2006), Premiul special pentru portret la Simpozionul Naţional „Dimitrie Cantemir” (2010), Premiul „Mihai Eminescu” pentru pictură la Concursul Internaţional de Arte vizuale „Noi şi Eminescu” de la Iaşi (2011) ş.a. Are lucrări în colecţii personale din Franţa, Israel, Japonia, SUA, Canada, Germania, Italia şi Grecia.
„Întreaga sa pictură este o expresie a adevărului, a sincerităţii, a emoţiei, a talentului neobosit. Forţa sa de muncă este impresionantă, fiind împins înainte de un foc misterios şi mistuitor numit talent, care ne dă certitudinea valorii şi a perspectivelor sale de a deveni un reprezentant fidel al picturii ieşene”. (Mircea Deac)