Economia a scăzut cu 0,1% în primul trimestru faţă de octombrie-decembrie şi a intrat în recesiune, întrucât este al doilea trimestru consecutiv de scădere comparativ cu lunile anterioare, a anunţat ieri Institutul Naţional de Statistică (INS). Evoluţia negativă era anticipată de analişti, care estimau, însă, o contracţie ceva mai mare, de 0,2-0,3%, aşa încât anunţul de ieri nu a surprins pe nimeni. „Produsul Intern Brut în trimestrul I 2012 a fost, în termeni reali, mai mic cu 0,1% comparativ cu trimestrul IV 2011 (date ajustate sezonier)”, a anunţat Institutul Naţional de Statistică într-un comunicat. Faţă de acelaşi trimestru din 2011, PIB a crescut cu 0,3% pe serie brută şi cu 0,8% pe serie ajustată sezonier. Acestea sunt primele estimări privind evoluţia economiei în ianuarie-martie, denumite „date semnal”, INS urmând să anunţe pe 6 iunie datele provizorii privind PIB în perioada menţionată. Întrucât şi în trimestrul IV de anul trecut PIB s-a contractat cu 0,2%, ca serie ajustată sezonier, faţă de perioada iulie-septembrie, economia este considerată în recesiune tehnică, situaţie care reflectă două trimestre consecutive de scădere faţă de trimestrul anterior. România reintră, astfel, în recesiune tehnică, situaţie în care s-a regăsit pentru doi ani şi jumătate, în perioada 2008-2011.
Revenind la estimările analiştilor, aceştia plasează creşterea economică din 2012 în jur de 1%, sub nivelul prognozat de FMI, care este de 1,5%. „Viziunea noastră asupra economiei româneşti nu s-a schimbat comparativ cu acum trei luni. Ne aşteptăm la o creştere pozitivă în 2012, de 1,5 procente, şi chiar mai mult în 2013. Dacă luăm în calcul că economia europeană îşi revine în 2013, 1,5 nu este o cifră pozitivă semnificativă, dar este semnificativ peste media europeană, pentru că zona euro este în recesiune. În aceste circumstanţe, este o performanţă acceptabilă cred”, spunea negociatorul-şef al FMI, Jeffrey Franks, în urmă cu o săptămână, la finalul celei de-a cincea evaluări a acordului cu România.
Anul trecut, PIB a crescut cu 2,5%, susţinut în principal de evoluţia din agricultură, cu un plus de 11,3%, şi industrie, domeniu care a înregistrat un avans de 5%.
Prognoza interimară de primăvară, publicată de Comisia Naţională de Prognoză, arată că România va încheia anul 2012 cu o creştere a economiei de 1,7%, PIB-ul fiind estimat la 609,6 miliarde de lei.