Decizie definitivă în dosarul de şantaj: Trei ani de închisoare cu suspendare pentru fostul şef al ITM Dolj

0
317

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au pronunţat, ieri după-amiază, soluţia definitivă în dosarul în care fostul şef al ITM Dolj, Silviu Cotigă, a fost judecat pentru şantaj. Bărbatul a rămas cu pedepsa de trei ani închisoare cu suspendare pe care a primit-o la Judecătoria Craiova, după ce Curtea de Apel a respins recursul său şi a desfiinţat hotărârea Tribunalului Dolj prin care i se redusese pedeapsa la un an de închisoare cu suspendare.

Silviu Cotigă

Potrivit reprezentanţilor Curţii de Apel Craiova, instanţa a admis, ieri, recursul formulat de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova împotriva hotărârii Tribunalului Dolj, care îl condamnase pe Cotigă la un an de închisoare cu suspendare pentru şantaj. Astfel, Curtea de Apel Craiova a casat decizia penală a Tribunalului Dolj şi a menţinut hotărârea Judecătoriei Craiova, prin care fostul director al ITM Dolj, Silviu Cotigă, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, hotărârea Curţii de Apel Craiova fiind definitivă.

Fostul şef al ITM Dolj a fost trimis în judecată în ianuarie 2009, de către procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova pentru comiterea infracţiunii de şantaj, fiind acuzat că a încercat să-l determine pe patronul unui service auto din Bănie să nu mai solicite o datorie pe care firma soţiei sale, Mihaela Cotigă, o avea la societate, după reparaţiile efectuate la o maşină. Reparaţiile costaseră 3.350 de lei, însă patronul service-ului primise doar 2.000 de lei, iar când acesta încercat să-şi recupereze diferenţa de bani, Cotigă i-a trimis pe cap inspectorii să-l controleze. După cum au reţinut procurorii DNA în rechizitoriu, Cotigă “a înţeles să folosească puterea conferită de atribuţiile funcţiei de inspector-şef al ITM Dolj, spre a o determina pe partea vătămată să nu mai pretindă diferenţa neachitată de 1.350 de lei”. În 2010 a fost găsit vinovat şi condamnatd e Judecătoria Craiova la trei ani de închisoare cu suspendare, fiind obligat să achite şi diferenţa de bani părţii vătămate, iar în noiembrie 2011, Tribunalul Dolj i-a admis apelul şi i-a redus pedepsa la un an de închisoare cu suspendare.