După ore întregi de luptă cu flăcările, de-a lungul întregii nopţi, cei 400 de pompieri mobilizaţi au reuşit să preia controlul asupra situaţiei în această dimineaţă, în jurul orei 03:30. Pagubele sunt însă incomensurabile, încă greu de evaluat, iar specialiştii apreciază deja, la decenii, timpul necesar pentru a reclădi monumentul. Dezastrul a putut fi urmărit în direct de milioane de oameni din întreaga lume. Declanşat aseară, cu puţin înainte de ora 19, incendiul a fost unul ieşit din comun, greu de stăpânit, în pofida impresionantelor unităţi de pompieri mobilizaţi la faţa locului, care au folosit 18 tunuri cu apă, pentru a stopa propagarea flăcărilor. Şarpanta, scheletul din bârnele acoperişului catedralei, au fost distrusă în totalitate, iar o parte din bolta edificiului s-a dărâmat. Structura de lemn a acoperişului, una dintre cele mai vechi din Franţa, era lungă de 100 metri şi era formată din circa 1.000 de arbori, trunchiuri de copaci uriaşi asamblate, de unde şi porecla de „pădure”, pe care i-au dat-o specialişti. Unele dintre bârne datau din secolul XII, iar stejarii folosiţi atunci aveau 300 ani vechime. Cu alte cuvinte s-a făcut scrum o structură din lemn, datând din secolul IX. O altă pierdere imensă înregistrată în acest incendiu istoric este turla subţire din mijlocul construcţiei, care se ridica la 93 metri de sol, şi care aseară în jurul orei 20 a cedat, prăbuşindu-se sub privirea consternată a martorilor de la faţa locului. Trebuie spus că această turlă, botezată „la fleche” (săgeata), era realizată din cupru şi pentru renovarea ei se ridicase impresionanta schelă din jurul acoperişului. Catedrala arăta în această dimineaţă desfigurată, dar salvată parţial de flăcări, cum este structura globală a întregului edificiu şi în particular cele două turnuri.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord