Mii de elevi au vizitat Muzeul Olteniei și Muzeul de Artă în „Săptămâna Altfel”

0
354

Orele de curs au fost chiar altfel pentru câteva mii de elevi din Craiova și județul Dolj care, împreună cu profesorii lor, au ales ca în săptămâna 6-10 aprilie să viziteze fie cele trei secții ale Muzeului Olteniei, fie Muzeul de Artă – Palatul „Jean Mihail”, redeschis publicului din 20 martie a.c., după ample lucrări de consolidare, restaurare și reamenajare a interioarelor.

Potrivit managerului Muzeului Olteniei, Florin Ridiche, aproximativ 4.200 de persoane au trecut pragul instituției în această perioadă, „deși programate fuseseră doar 3.575”. Secţia de Ştiinţele Naturii a fost preferata elevilor în „Săptămâna Altfel” şi în acest an, 2.200 vizitând-o. Alți 1.200 s-au îndreptat spre Secția de Etnografie (Casa Băniei), descoperind minunata lume a satului românesc de altădată, iar 800 au ales să vadă vestigiile de la Secția de Istorie-Arheologie. «Personalul de specialitate al instituţiei a fost pregătit și de această dată să-i îndrume pe cei mici şi pe cei mari prin sălile de expoziţie, obișnuit fiind cu afluxul de vizitatori din „Săptămâna altfel” a anilor trecuți ori din Noaptea Muzeelor», a declarat Florin Ridiche, adăugând că muzeul îşi propune să rămână permanent o „şcoală altfel” pentru toţi cei interesaţi.

Redeschis de aproape o lună, Muzeul de Artă – Palatul „Jean Mihail” a fost și el în centrul atenției în „Săptămâna Altfel”. Managerul Emilian Ștefârță spune că instituția a avut în această perioadă aproximativ 2.300 de vizitatori, plătitori de bilete. De altfel, craioveni sau turiști s-au grăbit, după evenimentul de redeschidere a muzeului, din 19-20 martie a.c., să-i redescopere frumusețea arhitecturală și valoroasele colecții de artă, ce îl așează între cele mai prestigioase instituții muzeale din România.

Săptămâna 6-10 aprilie din anul școlar 2014-2015 a fost dedicată activităților educative extracurriculare și extrașcolare în cadrul programului național „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, organizat de Ministerul Educației Naționale. În această săptămână cursurile nu s-au derulat conform orarului obișnuit al unităților de învățământ, ci după unul special. Scopul programului este să implice toți elevii și cadrele didactice, să stimuleze participarea la acțiuni cât mai diverse, în contexte non-formale.