Ivan: Iniţiativa lui Cernea nu este susţinută nici de PSD, nici de USL

0
388
Cătălin Ivan

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat ieri, la RFI, că ieşirea publică a liderului senatorilor PNL, Puiu Haşotii, faţă de iniţiativa deputatului USL Remus Cernea privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex este „disproporţionată şi regretabilă”. „Este o iniţiativă individuală, aparţine domnului Cernea ca deputat, nu este discutată nici în PSD, nici în USL. Are dreptul, ca ales al românilor, să aibă astfel de iniţiative. Cred că se face foarte mult caz pe această iniţiativă. Este, într-adevăr, un subiect foarte sensibil. Îl bănuiesc pe domnul Cernea că n-a încercat decât să câştige mai multă notorietate, pentru că nu-mi închipui de ce a ieşit public cu o astfel de iniţiativă, fără s-o fi discutat măcar în partid. Dar greşesc şi ceilalţi, care-i dau mai multă importanţă decât are”, a declarat Ivan la RFI. Purtătorul de cuvânt al PSD precizează că astfel de iniţiative trebuie discutate mai întâi în interiorul partidului. „Şi ieşirea publică a domnului Haşotti este una disproporţionată şi regretabilă, dar îi dăm mai multă importanţă decât are. (…) Nu este un demers deloc serios, atât timp cât nu l-a discutat nici măcar cu colegii de alianţă. Prin urmare, ştia din start că nu are susţinerea nimănui pentru acest proiect, din moment ce nu l-a discutat absolut cu nimeni”, a mai declarat Ivan. Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat că nu are „absolut nimic” să le reproşeze homosexualilor, pe care îi consideră „doar nişte oameni bolnavi”, iar homosexualitatea „nu este o stare firească”, el comentând astfel iniţiativa deputatului USL Remus Cernea. Ieri, la o zi de la declaraţia lui Haşotti, Asociaţia Accept a reacţionat cerând Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi Partidului Naţional Liberal „sancţionarea neîntârziată” a politicianului. „Declaraţia potrivit căreia persoanele de orientare homosexuală sunt bolnave este scandaloasă, inacceptabilă, şi intră sub incidenţa legii. Vom depune în această săptămână o plângere adresată CNCD pentru soluţionare competentă, pe măsura gravităţii acestei afirmaţii politicianiste inepte şi a efectelor publice pe care le produce. Solicităm, de asemenea, PNL să se delimiteze neîntârziat de poziţia exprimată public de domnul Haşotti, care afectează dreptul la demnitate al unui grup minoritar din societatea românească, protejat de către lege. Opiniile primitive şi homofobe ale acestui politician nu îşi au locul într-un partid democratic, cu solide valori liberale, şi trebuie condamnate ca atare”, a spus directorul executiv al Asociaţiei Accept, Florin Buhuceanu, citat într-un comunicat de presă remis ieri agenţiei Mediafax.