John Kerry: Negocierile asupra programului nuclear iranian au înregistrat progrese

0
379

Negocierile asupra programului nuclear iranian au înregistrat „ceva progrese”, a anunţat, sâmbătă, secretarul de stat american, John Kerry, în cadrul unei conferinţe de presă la Sharm el-Sheikh, în Peninsula Sinai. Acesta a apreciat sâmbătă că Statele Unite nu vor „un acord oarecare”, ci unul „bun”. Cu toate acestea, a atenţionat şeful diplomaţiei americane, „există încă (…) lacune importante” care trebuie eliminate. Negocierile dintre marile puteri şi Teheran în vederea restricţionării capabilităţilor nucleare iraniene în schimbul unei anulări a sancţiunilor impuse de către occidentali au atins o etapă critică, înainte de termenul-limită prevăzut la sfârşitul lui martie pentru ajungerea la un cadru în baza căruia să fie încheiat acordul final până la 30 iunie. „Termenul limită se apropie. Timpul este critic”, a declarat Kerry. „Vom rămâne concentraţi pe obţinerea unui acord bun”, a dat asigurări el. Iranul şi Grupul 5+1 (SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania) poartă negocieri pe tema programului nuclear iranian. Israelul şi Occidentul suspectează Iranul că încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzaţiile. O nouă rundă de negocieri între Iran şi Grupul 5+1 va începe în curând în Elveţia.