Rapid începe etapa la Chiajna

0
316

Etapa a 21-a a Ligii I debutează în seara aceasta cu meciul de la Chiajna dintre Concordia şi Rapid. „Reghe” trebuie să refacă moralul echipei după eşecul drastic de la Vaslui şi scandalul legat de suspiciunile asupra goal-keeper-ului Baruch, care va fi înlocuit cu Niţă. Giuleştenii nu contează pe Pancu, în recuperare după vizita la „Vraciul Marijana”, şi Alexa, suspendat, însă la reveni Pavlovici. Atacantul argentinian Juan Sanchez Sotelo, transferat săptămâna aceasta, a început pregătirile cu Rapidul, însă e greu de crezut că Lucescu jr. va miza pe el astăzi. Pronostic: câştigă Rapid. Chiar dacă nu etalează un joc foarte bun, giuleştenii sunt mai omogeni, mai bine organizaţi şi vor fi susţinuţi de un număr mare de fani, intrarea pe stadion fiind liberă. În celălalt meci al zilei, două echipe din zona retrogradării, Mioveni şi FCM Târgu Mureş, anunţă un meci disputat, niciuna neputând fi mulţumită cu egalul. Gazdele sunt cu un picior şi jumătate în liga secundă, în timp ce echipa lui Lăcătuş are ocazia primei victorii din retur pe un teren accesibil. Ambele echipe sunt susţinute de autorităţile locale, la Mioveni proiectul pentru acest sezon eşuând deja, vedetele Dică, Neaga, Tănasă şi Mărgăritescu fiind deja puse pe liber. „Singura noastră şansă e să câştigăm cu Tg. Mureş ca să mai putem spera” a spus tehnicianul gazdelor, Marian Pană, în timp ce Marius Lăcătuş are încredere că echipa va sparge gheaţa, marcând în premieră anul acesta. Pronostic: câştigă FCM Târgu Mureş, fiind vorba de o echipă care mai are şanse să evite retrogradarea şi care posedă un lot mult mai valoros.

 

Liga I – Etapa a 21-a

Vineri, 16 martie

Concordia – Rapid – ora 19.30 (Dolcesport)

CS Mioveni – FCM Târgu Mureş – ora 20.30 (Digisport)

Sâmbătă, 17 martie

Voinţa Sibiu – Gaz Metan Mediaş – ora 15 (Digisport)

CFR Cluj – Pandurii – ora 17 (Antena 1/Gsptv)

Petrolul – „U” Cluj – ora 19 (Digisport)

Dinamo – Sportul – ora 21.30 (Digisport)

Duminică

FC Braşov – Oţelul – ora 18 (Digisport)

Steaua – Astra Ploieşti – ora 20.30 (Digisport)

Luni

Ceahlăul – FC Vaslui – ora 20.30 (Digisport)

 

Clasament

1. Dinamo                   20        13        5          2          36-12   44

2. CFR Cluj                 20        13        4          3          39-15   43

3. Rapid                      20        12        5          3          33-18   41

4. Steaua                     20        11        5          4          26-14   38

5. FC Vaslui                20        11        3          6          34-18   36

6. Oţelul Galaţi            20        9          5          6          17-15   32

7. Pandurii                   20        8          7          5          32-22   31

8. „U” Cluj                  20        7          8          5          25-20   29

9. Astra Ploieşti           20        7          7          6          20-19   28

10. FC Braşov             20        6          5          9          21-20   23

11. Ceahlăul                20        5          8          7          17-25   23

12. Gaz Metan            20        6          4          10        27-34   22

13. Voinţa Sibiu          20        5          6          9          13-22   21

14. Sportul Stud.         20        4          8          8          21-33   20

15. Petrolul                  20        4          6          10        16-25   18

16. FCM Tg. Mureş    20        3          8          9          17-26   17

17. Concordia             20        3          5          12        13-36   14

18. CS Mioveni           20        2          3          15        13-46   9