Parlamentul European, reunit în această săptămână la Strasbourg, a abordat în plen situaţia deteriorată din Ucraina. Vorbind în numele social-democraţilor europeni, eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a reiterat nevoia respectării Acordurilor de la Minsk, condamnând în acelaşi timp influenţa şi sprijinul pentru separatişti din partea Moscovei.
Eurodeputatul român a precizat în acest context că atât domnia sa cât şi Grupul S&D este preocupat nu numai de cele mai recente încălcări ale acordului de încetare a focului şi de situaţia umanitară dramatică din Avdiivka şi din alte oraşe, ci şi de încălcarea continuă a Acordurilor de la Minsk. „Considerăm că doar punerea în aplicare totală a Acordurilor de la Minsk va putea soluţiona acest conflict. Am avut Minsk I, Minsk II şi toate încercările în formatul Normandia cu sprijinul Înaltului Reprezentant. Cu toate acestea, după ani şi mii de victime, continuăm să asistăm la încălcări sistematice ale armistiţiului şi foarte puţine progrese. Adresăm un apel ambelor tabere, atât Ucrainei cât şi aşa-numiţilor separatişti, să respecte imediat, odată şi pentru totdeauna, acordul de încetare a focului. În acelaşi timp, suntem încă o dată obligaţi să condamnăm sprijinirea separatiştilor de către Rusia şi implicarea directă a Rusiei în acest conflict. Sperăm că Rusia va recurge în cele din urmă la influenţa pe care o are asupra forţelor separatiste pentru a-i determina să respecte Acordurile de la Minsk”, a mai spus parlamentarul român.
„Observatorii OSCE trebuie să aibă acces pe tot acest teritoriu”
Totodată, eurodeputatul Victor Boştinaru a făcut un apel pentru soluţii la criza umanitară şi pentru situaţia politică din Ucraina. „Facem un apel pentru rezolvarea crizei umanitare din zona de conflict prin garantarea accesului activiştilor umanitari, iar armele grele să fie retrase imediat şi toţi prizonierii să fie predaţi. Ucraina trebuie să recapete controlul întregului său teritoriu şi al graniţelor, iar observatorii OSCE trebuie să aibă acces pe tot acest teritoriu. Acest lucru va permite descentralizarea, precum şi alegeri oficiale, în cele din urmă, în Estul Ucrainei, conform Acordurilor de la Minsk”.