Săptămâna aceasta europarlamentarul Marian Jean Marinescu, vicepreşedintele EPP, o să fie prezent la Washington, în Comisia de Transport, unde va avea de rezolvat o serie de probleme pe linie de aviaţie. În această delegaţie deputatului român a fost desemnat de Grupul Popularilor Europeni şi are în agendă mai multe întâlniri, la Departament de Transport, la câteva societăţi de aviaţie din SUA, va vizita inclusiv Centrul de Comandă al Controlului de Trafic. Subiectul dronelor va fi de asemenea pe ordinea de zi.
Până la finele lunii, Marian Jean Marinescu va continua drumul prin Europa şi cu proiectul „Cerul Unic European”. A fost săptămâna trecută la Varşovia şi va continua cu Viena, Berlin, Madrid şi Paris. Prin aceste conferinţe, europarlamentarul Marian Jean Marinescu va încerca să ridice interesul public şi „să se creeze o presiune asupra Guvernelor pentru o poziţie mult mai favorabilă în Consiliu”. Speră totodată să înceapă şi negocierile cât mai curând, să se depăşească acest blocaj, care se numeşte Gibraltar şi să apară efectul scontat.
Modul în care dirijăm fondurie europene
Marian Jean Marinescu a discutat în cadrul conferinţei de presă şi despre programele sectoriale, despre fondurile europene şi despre Masterplanul de Transport al României. „În această perioadă se aprobă Programele Sectoriale, bani europeni, care vin în România şi care vor fi dirijaţi într-o parte sau alta. După mine, se decide soarta românilor. Depinde desigur şi de politica internă dar depinde şi de modul în care dirijăm fondurie europene şi încotro. Aţi auzit de facilitatea „Conectării Europei”. Este un proiect european, cu un buget de peste 25 miliarde de euro, dedicat în marea majoritate transportului pe cale ferată şi pe căile fluviale interne. Pentru că este cel mai ieftin transport şi este un transport verde. Am văzut un Memorandum al Guvernului şi am văzut ce doreşte România să fie finanţat prin această conectare. Atunci când ai nevoi foarte mari trebuie să-ţi faci priorităţile în aşa fel încât să atingi toate nevoile pe care le ai în ţară. România va dirija aceşti bani pe zone exclusiv legate de Dunăre. Este foarte bine, e nevoie de aceste proiecte, dar concentrarea banilor către o singură direcţie nu este în regulă”, a subliniat Marian Jean Marinescu.
„E nevoie de zonă navigabilă”
Preşedintele PNL Dolj a mai spus că în acest Memorandum se discută doar despre noduri intermodale la Galaţi, Brăila şi la Severin, de dragare de la Porţile de Fier la Călăraşi, dar fără să existe vreo sincronizare cu celelalte ţări cu ieşire la Dunăre. „Foarte bine, e nevoie de zonă navigabilă, dar se pune o întrebare dacă s-a coordonat cu Croaţia, cu Ungaria, cu Serbia chiar, adică, dacă şi acolo se face acelaşi lucru. Că dacă vrem să facem Dunărea navigabilă trebuie să o facem de la Constanţa până-n Germania. Aş vrea să ştiu dacă a fost coordonată această acţiune aşa cum este în Strategia Dunării, cu celelălalt state. Mai ales că în Serbia sunt altfel de discuţii, pentru că Serbia nu este stat membru şi trebuie să aloce fonduri din alte surse. De asemenea este trecut un pod la Galaţi, un alt pod peste Dunăre cu bulgarii, nu se ştie unde şi nu ştiu de ce şi de o autostradă de la Buzău, la Galaţi – Brăila. După cum vedeţi totul se concentrează în zona Galaţi-Brăila. Şi mai este o bucăţică de cale ferată, modernizare, care se cheamă predeal-braşov de 700 mil de euro. Vă reamintesc că noi, România, putem să luăm, dacă depunem nişte proiecte eligibile, fără probleme, nimeni nu se poate atinge de aceşti bani, peste 1,1 miliarde de euro, iar primul termen pentru depunerea de proiecte este acum pe 26 februarie. Sunt curios să văd ce proiecte se depun. Vă reamintesc că la Anexa „Conectarea Europei”, apare şi calea ferată care leagă Timişoara de Craiova şi peste Pod, la Calafat. Că sunt şi alte zone care leagă Moldova de Vest, de exemplu. Lucruri care ar duce la dezvoltarea economică a zonelor celor mai sărace din România, Oltenia şi cu nordul Moldovie. În schimb, banii se duc către o zonă care nu spun că nu are nevoie dar ar distribuţi aceşti bani în funcţie de rezultatele economice pe care i-ar aduce aceşti bani. Acesta este principiul de bază al bugetului european.”, a mai spus deputatul european.
Guvernul nu are Plan Naţional pentru cheltuirea banilor europeni, dar şi-a înfiinţat Agenţie
Săptămâna trecută, Comisia Europeană a venit cu nouă propunere pentru a impulsiona programul pentru tineri. Marinescu susţine că în Europa, şomajul în rândul tinerilor este foarte mare şi s-au alocat de la bugetul european, 3 miliarde de euro, pentru „Iniţiativa pentru Tineri”, direct şi alte 3 miliarde de la Fondul Social. Europarlamentarul liberal spune că din păcate România nu poate să utilizeze fondurile europene pentru că nu are un Plan Naţional, fiind printre puţinele state că nu şi-a întocmit încă un astfel de Plan. „Aşadar, se aduc 6 miliarde de euro împreună pentru a se încerca să se diminueze această mare problemă. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a venit cu un nou regulamemt şi anume că statele membre pot utiliza prin refinanţare mai mulţi bani decât ar fi putut utiliza până acum, prin regulamentele care erau în vigoare. România are 106 milioane de euro încă din octombrie 2013, acum are dreptul la 32 milioane de euro pentru prefinanţare, poate oricând să înceapă dacă are un Plan Naţional pentru a utiliza aceşti bani şi pe care ar fi trebuit să-l aibă încă de acum un an şi pe care alte state l-a depus deja. România este printre puţuineke state care nu depus aceste planuri, dar, în schimb România a înfiinţat o Agenţie. Nu are un Plan cum să utilizeze aceşti bani dar vrea să înfiinţeze o Agenţie. După părerea mea este un exemplu clar de cum se utilizează banii europeni”, a precizat deputatul european.