După o primă repriză bună, SCM Craiova a pierdut la 15 goluri în faţa Oltchimului
Într-un meci restanţă contând pentru etapa a 15-a a Ligii Naţionale, Oltchim Rm, Vâlcea a câştigat cu SCM Craiova, scor 39-24 (19-13), obţinând astfel al 14-lea succes din acest sezon, „galacticele” având un meci mai puţin disputat. Pentru acest meci Radu Voina le-a menajat pe Oana Manea, Valentina Elisei, Luminiţa Dinu şi Yeliz Ozel în vederea deryb-ului din grupa B a Ligii Campionilor, cu Buducnost Podgorica, de duminică. În meciul de marţi seara, în care s-au întţlnit liderul şi lanterna roşie din Liga Naţională, SCM Craiova a făcut o primă repriză foarte bună, chiar dacă au pierdut-o la şase goluri, scor 13-19. La reluarea jocului, antrenorul Bogdan Burcea a schimbat echipa de bază, folosind jucătoarele tinere pe care le are la dispoziţie, iar diferenţa de pe tabelă a crescut în favoarea campioanei. Astfel, Oltchim s-a distanţat treptat, iar pentru fetele antrenate de Radu Voina urmează cel mai important joc din 2012, pe teren propriu, cu Buducnost. SCM Craiova rămâne cu patru puncte, iar pentru echipa din Bănie urmează un meci important, pe teren propriu, împotriva celor de la HCM Baia Mare.
Han – 2 goluri şi un 7 metri ratat
Împotriva fostei sale echipei, de care s-a despărţit de curând, Roxana Gatzel Han a reuşit două goluri, dar a ratat şi o aruncare de la 7 metri, la fel ca şi coechipiera sa, Briscan. Pentru gazde marcatoare principale au fost două jucătoare care nu au contat în victoria de duminică trecută cu Metz, pivotul Vetkova, care nu s-a accidentat în debutul jocului din Liga Campionilor, şi extrema Ramona Farcău Maier, neutilizată contra campioanei Franţei. „A fost un meci fără istoric, Oltchimul este Oltchim. Am folosit acest meci drept antrenament pentru partida de sâmbătă, cu HCM Baia Mare. Am avut o prestaţie bună timp de 30 de minute, însă după pauză am introdus jucătoarele mai tinere”, a declarat antrenorul lui SCM Craiova, Bogdan Burcea. Acesta a folosit jucătoarele: Barbu, Vlăsceanu – Ianaşi (2), Mitran (2), Ilie (1), M. Pătuleanu, Briscan (3), A. Pătuleanu (1), Lazarin (4), Gogoritaţă (3), Nicu, Florica (3), Apipie (3), Crăciun, Han (2). De partea cealaltă, Radu Voina a mizat pe: Smedescu, Tolnai – Vizitiu, Chirilă (1), Brădeanu (2), Curea (3), Nechita (4), Băbeanu (2), Meiroşu (1), Maier-Farcău (8), Vetkova (8), Safta (2), Jovanovic (4), Managarova (4).