Prefectul Nicolae Giugea a declarat, ieri, că cea mai mare parte a donaţiilor colectate la nivel de Dolj va rămâne în judeţ, întrucât şi la noi au fost “situaţii extreme”. Potrivit acestuia, campaniei de ajutorare a persoanelor afectate în ultima perioadă de ninsorile abundente şi viscol, I s-a alăturat şi Direcţia Silvică Dolj, care va furniza 80 de mc de material lemnos. “În continuare, toţi cetăţenii sunt alături de cei năpăstuiţi în aceste zile. O mare parte din donaţii va merge la cei din judeţul Dolj, fiindcă avem localităţi unde într-adevăr au fost situaţii extreme, mai ales în ultimele 24 de ore (n.r marţi), din cauza vântului care a spulberat zăpada. Şi Direcţia Silvică a răspuns la solicitarea noastră şi pune la dispoziţie 80 de mc de lemn, pentru vârstnicii şi nevoiaşii care nu mai au lemne să-şi încălzească locuinţele. Am făcut o solicitare către primari să identifice cazurile de acest gen şi ajutăm cu tot ce este posibil”, a spus Nicolae Giugea.