O prietenie… vestejită de ani buni!

Poate doar istoricii, cu preocupări statornice, pe Orientul Mijlociu, pe care îi mai avem, pot depune mărturie în privinţa fertilelor relaţii economice ale Bucureştiului cu Teheranul, de odinioară, mai exact în perioada 1966-1989, începute prin vizita şahului Reza Pahlavi, în capitala României şi încheiate „prin ultima vizită” a liderului comunist de la Bucureşti la Teheran, în circumstanţe rămase de neînţeles. La Persepolis, când şahul Iranului (16 septembrie 1941 – 11 februarie 1979) organiza în perioada 12-16 octombrie 1971, grandioase serbări prin care celebra 2500 de ani de la crearea de Darius I Cel Mare al imperiului persan, Juan Carlos –viitorul Rege al Spaniei- îl va cunoaşte pe Nicolae Ceauşescu (de care va avea imperativă nevoie) care cultiva relaţii cu liderii comunişti, inclusiv din lumea democrată şi cocheta discret cu eurocomunismul, ca un rebel al sistemului condus de la Moscova. Şi liderul de la Bucureşti şi Reza Pahlavi împărtăşeau o viziune comună, chiar apropiată, pe chestiuni fundamentale, dar nutreau, pentru ţările lor, acelaşi dispreţ în legătură cu democraţia şi libera funcţionare a instituţiilor. În anii 70, cei mai reprezentativi ai cooperării româno-iraniene, nu puţini specialişti în agricultură, infrastructură, construcţii de maşini şi utilaje, au gestionat proiecte importante în Iran. Rafănăria Petromidia de la Năvodari, concepută şi construită în 1979 „în sistem barter”, se baza pe petrolul ce urma să fie adus din Iran. Revoluţia islamică din 1979 a pus capăt regimului politic al şahului, dar a menţinut –e drept mult mai firav- relaţiile economice şi politice cu Bucureştiul. Oricum, povestea relaţiei de excepţie Bucureşti-Teheran n-a mai fost reeditată şi nici un şef de stat român n-a mai ajuns la Teheran, iar despre vizita vreunui lider iranian la Bucureşti nici pomeneală din motive cunoscute. Soţia şahului, Farah Diba Pahlavi (87 ani), ultima împărăteasă, care trăieşte la Paris şi fiul ei, Reza Pahlavi îi susţin pe protestanţi şi se arată pregătiţi să se întoarcă la Teheran. Inspiră curaj pe reţelele de socializare, dar nu există vreo garanţie că mesajele lor se vor transforma în realitate. Iranul se confruntă cu provocări, dar are sprijinul BRICS pe termen lung şi războiul de 12 zile cu Israelul l-a învăţat multe. Chiar dacă guvernul ayatollahilor implodează, sub greutatea protestelor, nu este o certitudine că familia Pahlavi va fi primită înapoi, în Iran, cu braţele deschise, deşi a scris o pagină fundamentală în istoria ţării. Ali Reza Pahlavi, divorţase în 1948 de prima sa soţie, o prinţesă a Egiptului cu care se căsătorise în 1939, împreună aveau o fiică, apoi s-a despărţit de Soraya în 1958, pentru ca împreună cu Farah să aibă 4 copii. Pe 16 ianuarie 1979, la izbucnirea revoluţiei iraniene, copleşiţi de acuzaţiile de corupţie şi represiune, au plecat în exil (Egipt, Maroc, Bahamas, SUA, Mexic, Panama). În cele din urmă şahul s-a întors în Egipt, la Cairo, unde a şi murit de o boală incurabilă pe 27 iulie 1980. Actualul moştenitor al dinastiei este prinţul Reza Pahlavi (65 ani) cu o imagine controversată. Atât acasă, cât şi în străinătate, unii îl consideră un simbol al naţiunii, iar alţii îl văd ca un străin nefamiliarizat cu istoria ţării sale. Lucrurile sunt complicate şi de presupusele legături cu Israelul, ceea ce îl face nepopular, la nivelul multor segmente ale societăţii. Locuieşte la Washington DC cu soţia sa Yasmine, cu care s-a căsătorit în 1986 şi împreună au 3 fiice. Are o licenţă în ştinţe politice la Universitatea California de Sud din 1985. Analiştii politici nu par a fi optimişti în ceea ce priveşte rolul şi influenţa prinţului. Autorităţile din Arabia Saudită, Qatar şi Oman l-ar fi convins pe preşedintele Donald Trump să se abţină de la a ataca Iranul pe motivul gravelor consecinţe regionale. Cele 3 ţări gaziere au avertizat, de asemenea, asupra unor turbulenţe pe piaţa petrolieră care ar afecta în cele din urmă şi economia americană. Potrivit NBC preşedintele SUA şi-a dorit un atac rapid şi decisiv asupra Iranului, dar consilierii săi nu au putut garanta că acest lucru va duce la o schimbare de putere în ţară. Opţiunea militară rămâne totuşi pe masă. Parteneriatul strategic dintre Moscova şi Teheran, încheiat în urmă cu un an pare lipsit de orice valoare. Detestat de protestatari, ayatollahul Khamenei -liderul suprem iranian- are mari dificultăţi în a supravieţui. Gardienii Revoluţiei “pasdarani” în farsi, o forţă de 200.000 de oameni, adevărată armată, ar putea fi ţinta oricărui atac american, dar anunţă că sunt pregătiţi.