Numărul cazurilor de pneumonie, în creştere

0
443

Peste 500 de doljeni au fost diagnosticaţi într-o singură săptămână cu pneumonie şi peste o mie cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în rândul copiilor şi persoanelor vârstnice. În aceste condiţii, specialiştii avertizează că la primele semne de răceală trebuie să fie anunţat cât mai rapid medicul de familie.

pneumonieNumărul total al cazurilor de viroze respiratorii înregistrat în această săptămână (1.634) este mai crescut faţă de valoarea înregistrată în săptămâna anterioară (896 cazuri). Ponderea spitalizărilor din numărul total de cazuri a fost 16,70%. Deoarece morbiditatea înregistrată se află în intervalul aşteptat şi nu există dovada circulaţiei de virusuri gripale în rândul populaţiei, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au caracterizat săptămâna prin lipsă de activitate gripală. De la  mijlocul lunii octombrie 2016 şi până în prezent au fost vaccinate antigripal 16.000 de  persoane din grupele la risc prin cabinetele medicilor de familie şi spitale.

Cine se poate vaccina gratuit?

Vaccinarea antigripală este cea mai importantă metodă de prevenire a infecţiei şi în special a complicaţiilor cauzate de  infecţia gripală. Vaccinarea este importantă în special pentru persoanele risc de complicaţii cauzate de gripă şi pentru persoanele care îngrijesc aceste persoane,care beneficiază de vaccin gratuit prin cabinetele medicilor de familie.

dspÎn categoriile la risc intră persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 de ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau virusul imunodeficienţei umane; gravide; medici, cadre sanitare medii şi personal auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronic, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii; persoane, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliu persoanelor la risc înalt; toate persoanele cu vârsta egală sau peste 65 de ani.

Un mijloc de prevenţie la îndemână rămâne igiena personală, precum spălarea mâinilor cu apă şi săpun din abundenţă. Alte recomandări sunt izolarea la domiciliu sau spital a persoanelor bolnave; evitarea colectivităţilor – serviciu, grădiniţă, şcoala, spaţii închise, supraaglomerate; folosirea batistei sau şerveţelului de unică folosinţă în cazul strănutului sau tusei; spălatul mâinilor cu apă caldă şi săpun după strănutat sau tuse; vestimentaţie adecvată temperaturii de afară; evitarea vizitelor la persoanele bolnave; aerisirea încăperilor la domiciliu sau la locul de muncă; alimentaţie sănătoasă cu multe fructe şi legume cu aport crescut de vitamine; mişcare fizică în aer liber, efortul fizic tonificând organismul.

Antibiotice, doar cu prescripţie de la medic

Medicii spun că, de cele mai multe ori, pacienţii ajung la spital atunci când boala este într-un stadiu avansat, iar vindecarea necesită un tratament mai îndelungat. În schimb, nu este indicat consumul de antibiotice fără prescripţie din partea medicului întrucât o astfel de atitudine ar putea determina apariţia mai multor probleme medicale. Potrivit medicilor, automedicaţia cu antibiotice în cazul virozelor respiratorii este una eronată, care poate avea efecte secundare. Asta pentru că virozele respiratorii sunt în proporţie de 90% de origine virală şi nu răspund la tratamentul cu antibiotice. Administrarea abuzivă de antibiotice poate avea ca rezultat negativ, în timp, apariţia rezistenţei la acest tip de medicamente. În aceste condiţii, în momentul în care organismul se confruntă cu infecţii bacteriene, antibioticele nu îşi mai fac efectul.

În această perioadă este indicat consumul de fructe şi legume, care asigură un aport optim de vitamine, pentru întărirea sistemului imunitar. Este, de asemenea, important să se respecte orele de somn pentru a evita slăbirea sistemului imunitar.